FILARMONICA ARAD OFERA O SUITA DE POVESTI DEDICATE ZILEI COPILULUI

by Paula Craciun

Dacă ne apropiem de 1 iunie înseamnă că e vreme de joc, de copilărit, de împrăștiat zâmbete și bună voie! Iar asta ne face să ieșim dintre ziduri și să ne așezăm instrumentele în locul unde jocul și povestea aleargă mână în mână – în parc. Iar o dată așezate acolo, să dăruim celor mici două povești muzicale minunate, în semn de La mulți ani și de Copilărie fericită! – dr. Alin Văcean, manager al Filarmonicii de Stat Arad.

Carnavalul animalelor de Camille Saint Saens şi Petrică şi lupul de Serghei Prokofiev, două capodoperele extraordinare ale literaturii simfonice universale, prezentate în premieră mondială în primele decenii ale veacului trecut, continuă să îi fascineze şi astăzi pe copii şi maturi. Animate de personaje pline de culoare şi strălucire, celebrele partituri sunt explorate de orchestra simfonica a Filarmonicii, dirijată de maestrul Roberto Salvalaio, într-un mod extrem de original, pe o scenă special amenajată în Parcul Copiilor, în seara de sâmbătă, 30 mai 2015 de la ora 19.00.

Considerată astăzi drept una dintre lucrările cele mai populare ale lui Saint Saens, Carnavalul animalelor este un ópus de mare virtuozitate pentru pianişti. Adriana şi Sorin Dogariu sunt soliştii acestei inspirate parodii la  marile partituri ale trecutului, Rameau, Offenbach, Berlioz sau Rossini primind cu toţii o amuzantă  şi „binemeritată” lecţie de muzică, predată cu ajutorul inspiraţiei şi mijloacelor neconvenţionale.

Iar Petrică şi lupul, minunatul basm simfonic de la început de secol XX, povestit de Nicolae – Mihai Brânzeu, explorează lumea fantastică a copilăriei prin intermediul personajelor sale pline de strălucire şi culoare, Asociaţi în mod inspirat instrumentelor de orchestră, eroii lui Prokofiev deapănă firul poveştii şi invită la o experienţă sonoră cu adevărat unică.

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate