FIFOR: GUVERNUL PSD A ALOCAT ARADULUI CELE MAI MARI SUME DE DUPĂ REVOLUŢIE

by Florian Popa

Senatorul Mihai Fifor combate propaganda PDL-PNL, centrată în jurul unor false premize şi pusă în circulaţie pentru a genera dezinformare publică în an electoral. Preşedintele Consiliului Naţional al PSD a prezentat  în conferinţa de presă de astăzi o argumentaţie solidă în sprijinul pledoariei sale şi date oficiale precise legate de fondurile repartizate municipiului Aradului în timpul Guvernării social-democrate.

“Există o tendinţă evidentă la nivelul liderilor locali liberali de victimizare publică, prin rularea unor teme propagandistice redundante, cu scopul de a discredita realizările Guvernării PSD, care în realitate a alocat judeţului Arad cei mai mulţi bani după Revoluţie dintre toate cabinetele post-revoluţionare, iar situaţia la municipiu nu este mult diferită. Am profitat de această conferinţă de presă pentru a mai spulbera un mit şi pentru a vorbi deschis, pe cifre şi proiecte, despre situaţia alocării fondurilor pentru municipiul Arad. Am făcut în acest sens o solicitare la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice în care am cerut explicit o radiografie a finanţărilor atribuite în perioada 2012-2015 de către Guvernul PSD. Este absurd să te plângi ca primar de lipsă de fonduri pe partea de infrastructură când prin intermediul Programului naţional de dezvoltare locală (PNDL) s-au alocat 21.000.000 lei în 2015 pentru reabilitarea străzilor în municipiul Arad. Ceea ce însă putem constata cu toţii, printr-o simplă plimbare prin oraş, sunt lucrările de foarte proastă calitate, unele dintre ele la limita toleranţei urbane. Cred că este de asemenea util şi necesar pentru cetăţenii Aradului să cunoască cu precizie care este lista proiectelor finanţate prin Programul Operaţional Regional, modul în care se derulează toate aceste proiecte pe fonduri europene şi cu siguranţă calitatea lucrărilor executate. Aceasta, pentru a nu se mai naşte în viitor alte legende propagandistice, de calibrul celor puse în circulaţie de actuala administraţie locală din Arad.”, afirmă senatorul Mihai Fifor

Facebook Comments