Senatorul Mihai Fifor este surprins de lipsa de imaginaţie de care dă dovadă primarul Aradului, în momentul în care vine, din nou, în faţa cetăţenilor cu proiectul “3 pentru Arad” care s-a dovedit un eşec total, după cum ştie toată lumea.
“Am impresia că Gheorghe Falcă se joacă cu o supă reîncălzită, pentru că a mai încercat să ducă în eroare electoratul în 2012, prezentând activişti de partid drept îndependenţi, după ce i-a îmbrăcat ca pe bombonele în aşa zişi reprezentanţi ai societăţii civile.Socoteala e simplă : Găseşti 3 pioni din aparatul de partid, le dai de pe birou 3 teme preferenţiale de campanie, îi scoţi căştigători la un concurs de idei pe care îl organizezi chiar tu şi apoi îi introduci precum caii troieni drept independenţi pe o listă a unei alianţe electorale, în trecut MCL, anul ăsta … mai vedem care va fi brandingul.
Ciudat cum un edil care nu ascultă nicio părere, mai ales din zona intelectualilor, a formatorilor reali de opinie din comunitatea arădeană, devine dintr-o dată sensibil la proiectele acestei zone de gândire.Nu ai societate civilă care să-ţi cânte proiectele megalomane ? O inventezi, încropită din eşalonul Z al pepinierei de partid.Problemele încep ulterior când păpuşile grăitoare muşcă mâna stăpânului şi încep să aibă orgolii sau culmea…. idei proprii şi mai ales când creatorul nu se mai înţelege cu creaţia din cauza banilor, unde mai pui că pe parcurs mai poţi isca şi un proces în care târăşti propriul partid, care la sfârşitul comediei este bun de plată.Pe scurt cam acesta este circul ambulant, piesa itinerantă pe care ne-o serveşte în an electoral Falcă cu generozitate.Vreţi să vă spunem noi de pe acum două dacă nu chiar trei dintre temele câştigătoare la concursul de idei ? Dacă nu, faceţi un simplu exerciţiu de deducţie că nu este greu deloc.Aradul are nevoie de dezbatere de idei, de proiecte reale şi emulaţie intelectuală, în fond asta este esenţa democraţiei participative, însă nu necesită ouăle otrăvite din coşuleţul iluzionistului Falcă”, afirmă senatorul Mihai Fifor