Fiecare spital județean va fi obligat să aibă centru de prelevare de organe

by Andreea Radu

Fiecare spital judeţean din ţară va fi obligat, începând cu data de 15 septembrie, să aibă un centru de prelevare de organe, a anunțat joi, la Bistrița, ministrul Sănătății, conform hotnews.ro. Întrebată dacă va fi derulată şi o campanie publică de susţinere a prelevării de organe, Sorina Pintea a spus că deja s-a început acest lucru şi crede că lucrurile se vor schimba odată cu existenţa unui centru de prelevare în fiecare judeţ.

Sorina Pintea a precizat că în ultima săptămână au existat patru cazuri de prelevare de organe în ţară, între care şi a unui cord care a ajuns la un tânăr din Germania: „În ultima săptămână au fost patru prelevări. A fost emoţionant pentru mine, pentru că au fost prelevări de ficat, rinichi, astea sunt uzuale, dar a fost prelevarea unui cord de la un copil de 16 ani, care, din păcate, a plecat din ţară pentru că nu am avut pacient compatibil. Spun din păcate pentru că mă gândesc la pacienţii din România, dar această inimă bate în pieptul unui tânăr de 17 ani din Germania, deci colaborarea cu Eurotransplant este din ce în ce mai puternică. De aceea, împreună cu domnul director Radu Zamfir de la Agenţia Naţională de Transplant, am luat decizia de a implementa obligativitatea existenţei unui centru de prelevare la nivelul fiecărui spital judeţean, pentru că avem terapii intensive, avem dotări la marea majoritate a spitalelor, este cazul să începem să lucrăm. Programul naţional de transplant a fost restructurat, există posibilitatea de a stimula financiar pe cei care sunt implicaţi efectiv şi este cazul să ne gândim la pacienţii care aşteaptă aceste organe”, a afirmat Sorina Pintea, adăugând că termenul de la care va intra în vigoare această obligativitate este 15 septembrie.

Ministrul Sănătății mai spune că „o campanie (pentru susținerea prelevării de organe – n.red.) împreună cu asociaţiile de pacienţi şi cu media, noi spunem că, timid, am început, dar, în momentul în care vom da aceşti indicatori, obligativitate, atunci lucrurile cred că se vor schimba.”
Facebook Comments