CSM Arad abordează returul Superligii Naţionale feminine de tenis de masă de pe locul 6, ocupat în toamnă în urma primului turneu. Cu cea mai tânără echipă din cele opt participante, media de vârstă fiind de doar 16 ani, echipa antrenată de Cristian Dodean se află în reconstrucţie, bazându-se în acest sezon pe Diana Lupu, Andreea Fistyulof, ambele componente ale echipei şi în sezonul trecut şi Krisztina Varga, jucătoare de doar 13 ani, transferată de la Târgu Mureş. Din lotul lărgit mai face parte Adela Strună, jucătoare ce provine din pepiniera proprie. În primul turneu al sezonului, desfăşurat la Cluj-Napoca, fetele de la CSM Arad au înregistrat două victorii şi cinci înfrângeri.
Se bat la retrogradare
Turneul-retur al Superligii este programat de joi până duminică, la Buzău, acolo unde arădencele vor încerca să obţină rezultate mai bune decât pe Someş. Cel mai probabil, fetele nu vor putea evita în acest an play-out-ul, adică grupa valorică 5-8, unde se vor lupta pentru evitarea retrogradării. Dacă în precedentele două ediţii de campionat, CSM Arad a fost medaliată cu bronz şi argint, acum speranţele ar fi ca echipa să se menţină în elită. În Crâng, arădencele vor evolua joi cu Romgaz Mediaş şi CS Politehnica Iaşi, vineri cu LPS Constanţa şi CSM Bistriţa, sâmbătă cu CS Dumbrăviţa şi Voinţa Galaţi şi duminică cu CS Farul Constanţa.