Vineri, 14 iunie 2019, ultima zi din calendarul şcolar al anului şcolar 2018-2019, s-a desfăşurat la Seminarul Teologic Ortodox din Arad, în prezenţa ÎPS dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului, festivitatea de premiere a elevilor seminarişti, în aula Facultăţii de Teologie “Ilarion V. Felea” din Arad.
După rostirea rugăciunii, PC părinte pr. prof. Pompiliu Gavra, directorul şcolii, a deschis ceremonia, adresând cuvântul de salut invitaţilor, profesorilor, elevilor seminarişti şi părinţilor acestora, precum şi întregii asistenţe, din care, pe lângă cei menţionaţi au luat parte şi PC părinte dr. Iustin Popovici, consilier cultural al Arhiepiscopiei Aradului şi membru în Consiliul de Administraţie şi PC părinte Vlad Oneţ, preot capelan în cadrul Penitenciarului de Maximă Siguranţă din Arad, absolvent al Seminarului Teologic arădean. A urmat apoi un program de poezii şi cântece recitate şi interpretate de către elevii seminarişti, program care a avut ca scop evidenţierea anului omagial al satului românesc, precum şi comemorarea poetului naţional Mihai Eminescu, de la moartea căruia se împlinesc zilele acestea, 130 de ani, elevii aceştia fiind coordonaţi de către doamna prof. dr. Florica Faur şi de către domnii profesori Marius Lăscoiu-Martin şi Ştefan-Adrian Bugyi.
Au luat cuvântul apoi domnul Flavius Moraru, consilier în cadrul Prefecturii Arad şi PC părinte lect. univ. dr. Nicolae Tang, reprezentând Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea”, din cadrul Universităţii „Aurel Vlaicu” Arad, felicitându-i pe toţi elevii premianţi.
ÎPS Timotei al Aradului a adresat un cuvânt celor prezenţi, în care, amintind tematica anului omagial, a accentuat câteva idei cu privire la personalităţile celor doi patriarhi ai Bisericii noastre, Nicodim Munteanu şi Iustin Moisescu, amândoi absolvenţi şi, mai apoi, profesori la Seminarii Teologice şi a rolurilor importante pe care aceştia le-au avut în istoria neamului nostru.
În continuare, diriginţii claselor Seminarului arădean, precum şi alţi profesori, au oferit premiile celor mai merituoşi elevi seminarişti, aceştia fiind aplaudaţi de către întreaga asistenţă. Totodată, au fost premiaţi şi elevii care s-au clasat pe primele trei locuri în cadrul concursului propus de Patriarhia Română, “Tradiţie şi Spiritualitate în satul românesc”: Elian Bodonea – Premiul I; Dimitrie Blidar – Premiul al II-lea, coordonaţi de pr. prof. Pompiliu Gavra şi Dorin Bogan – Premiul al III-lea, coordonat de pr. prof. drd. Vlad-Sergiu Sandu. De asemenea, i s-a oferit Premiul Special şi elevei care a urcat în acest an pe podiumul etapei naţionale a Olimpiadei Naţionale de Religie pentru Seminariile şi Liceele Teologice Ortodoxe din România, eleva Giorgiana-Mihaela Mateş din clasa a IX-a, coordonată de pr. prof. drd. Vlad-Sergiu Sandu.
Premiile au fost oferite din partea Arhiepiscopiei Aradului, din fondurile proprii ale Seminarului şi ale Asociaţiei de Părinţi a şcolii, precum şi din partea parohiei Ortodoxe Micălaca Veche, prin PC părinte dr. Paul-Sebastian Orădan şi a Parohiei Ortodoxe Şagu, prin PC părinte Marius Ardelean.
Cătălin-Iulian Drăgan
Secretar al Seminarului Teologic Ortodox Arad