În Parohia Covăsânţ, Protopopiatul Lipova, din Arhiepiscopia Aradului, s-a desfăşurat duminică, 21 august 2016, cea de a VII-a ediţie a Festivalului Românilor de Pretutindeni. Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop Timotei, din anul 2010, manifestarea cultural-spirituală se desfăşoară în această comunitate la iniţiativa pr. paroh Mihai-Octavian Blaj. În acest an au participat formaţii şi ansambluri folclorice din România, Moldova- Chişinău, Timocul de Vest – Serbia, Timocul de Est – Bulgaria, Ungaria și Ucraina- Cernăuți.
În prima parte a zilei, oaspeţii şi gazdele au participat la slujba Sfintei Liturghii în biserica din Covăsânţ. După-amiază, pe străzile localităţii, gătită de sărbătoare, a avut loc parada portului popular, alaiul deplasându-se din faţa bisericii parohiale la Tabăra Ortodoxă de Păstrare şi Conservare a Tradiţiilor Româneşti, unde a debutat spectacolul folcloric. Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolit Banatului, însoțit de Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului și Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul românilor din Ungaria au fost prezenți la manifestare, adresând fiecare în debutul programului un cuvânt despre importanța deosebită pe care festivalul îl are deja în conștiința românilor de pretutindeni. De asemenea, Sfinții Ierarhi au felicitat pe părintele paroh Octavian-Mihai Blaj, consilier economic la Centrul Eparhial, pentru buna organizare a acestui festival şi a urat bun venit tuturor românilor veniţi din ţările amintite. La eveniment, pe lângă oficialităţile locale şi judeţene au participat şi Prof. Univ. Dr. Lile Ramona, Rector al Universității „Aurel Vlaicu” din Arad ; Conf. Univ. Dr. Adrian Lemeni, arhim. Conf. Univ. dr. Teofan Mada, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Aradului; Preacucernicul Părinte Boian Alexandrovici, Protopop al Daciei Ripensis și Vicar al Timocului; protos.drd. Teodor Vid consilier administrative-bisericesc; arhim. Ilarion Tăucean, stareţul mănăstirii din vecinătate, Feredeu, şi pr. Ioan Jidoi, protopop al Lipovei, precum şi unumeroşi preoţi din cuprinsul eparhiei.
În cadrul evenimentului a fost prezentă și formația de dansuri „Păstrătorii Tradiției” a Parohiei Ortodoxe din Covăsânț. Invitații de onoare ai evenimentului sunt interpreții de muzică populară Tudor Furdui Iancu și Ovidiu Homorodean acompaniați de Ansamblul „Rapsozii Zărandului” conduși de maestrul Petrică Pașca. Festivalul Românilor de Pretutindeni este organizat anual, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, de Parohia Ortodoxă Covăsânț, Asociația Păstrătorii Tradițiilor Românești Covăsânț, în colaborare cu Consiliul Județean Arad, Centrul Cultural Județean Arad, Primăria Covăsânț și Arhiepiscopia Aradului şi are drept scop păstrarea, conservarea şi transmiterea tradiţiilor autentice ale românilor din afara graniţelor ţării, accederea la memoria culturală și a ethosului românesc.