Cu speranța că teatrul nou a mişcat ceva în cugetul şi-n simţirile publicului arădean, şi nu numai, anunţăm cu nostalgie, dar şi cu speranţa în vremuri teatrale poate la fel sau, de ce nu, mai roditoare, că Festivalul Internaţional de Teatru Nou de la Arad ajunge la final.
Şi ca să fim siguri că publicul şi-a însuşit pe deplin îndemnul ediţiei cu numărul șase, v-am pregătit în ultimele două zile spectacole unul şi unul. Spectacole din care, aşa cum anunţa curatorul Festivalului, criticul de teatru, Claudiu Groza, se poate învăţa prin experienţa directă, prin totala deschidere faţă de cei de lângă noi.
Cele trei spectacole care închid festivalul poartă marca Înv(i)ață! şi toate trei tratează subiecte sociale şi umane sensibile.
Sâmbătă, 19 mai, începând cu ora 19.00, se urcă pe scena Sălii Mari Teatrul Mic şi Centrul de Teatru Educaţional Replika, de curând întorşi de la Gala Premiilor UNITER cu un premiu oferit de Consiliul Britanic pentru promovarea şi susţinerea incluziunii sociale şi încurajarea implicării civice. Prezentat ca spectacol de teatru muzical despre familia la români, Familia fără zahăr, pe un text scris de Mihaela Michailov, în regia lui Radu Apostol, surprinde vocile celor care nu se regăsesc în formate prestabilite și tipare moștenite. Ce contează mai mult în familia tradiţională, imaginea sau realitatea? Această întrebare retorică vă invităm să o disecaţi într-un spectacol extrem de viu, experimental, pe versurile lui Bobi Dumitraș, muzica lui Bobo Burlăcianu, în spaţiul scenografic în alb şi negru al Arh.Gabi Albu.
Tot sâmbătă, de la ora 21.30, la Sala Studio ne întâlnim cu cei de la Teatru 3G Târgu Mureș, care vor dezvălui aspecte din viaţa cotidiană a comunităţii gay din Transilvania, cu bucuriile şi fericirile ei. Textul lui Székely Csaba, autorul unei dramaturgii contemporane ce suprinde cu precădere relaţiile intra şi inter-comunitare, a fost ales de Andi Gherghe pentru a crea, alături de actorii Fodor Piroska, Benedek Botond, Orbán Levente, Kovács Károly, Nagy István, Badics Petra și Szász Réka, un spectacol echilibrat, cu note ludice şi dure, oglindă a vieţii preponderent rurală şi conservatoare a Ţinutului Secuiesc.
Bucurie și fericire de Székely Csaba, în regia lui Andi Gherghe – prezent şi ediţia trecută în FITN cu spectacolul premiat peste tot prin ţară, MaRo – este al doilea spectacol realizat în cadrul celei de-a doua ediții a proiectului „Terapie socială prin teatrul contemporan”, implementat de Teatru 3G.
În afara selecţiei, dar cu acelaşi rol pedagogic, experimental, anunţăm prezenţa în programul ultimei zile de festival la Arad a Asociaţiei Incantessimo, proaspăt întoarsă de la un festival din Istanbul. Concertul Jazzapella e unic în peisajul muzical românesc: e o combinaţie îndrăzneaţă de jazz, clasic, folclor, popp, improvizaţie, toate purtate doar de vocile celor șase interpreţi. Aşadar, e musai să fiţi prezenţi la întâlnirea pe care Jazzapella v-o dă duminică, ora19.00 la Sala Mare.
Ultima seară de FITN6 se încheie cu spectacolul 90, scenariu colectiv, regia și dramaturgia David Schwartz şi produs de Asociația O2G & Macaz Teatru Coop București. De la 21.30, actorii Alex Fifea, Alice Monica Marinescu, Katia Pascariu, Alexandru Potocean şi Andrei Şerban, aduc pe scena Sălii Studio, prin intermediul a cinci poveşti de familie, destinele unei generaţii revoluţionare, acea generaţie care „a făcut Revoluţia”.A fost Revoluţia instrumentul tranziţiei româneşti? A reuşit ea reconfigurarea radicală a societăţii româneşti?
Vă invităm la 90 – un spectacol militant, al eliberării din cătuşele obedienţei politico-sociale româneşti.
Mai e puțin până la finalul celei de-a 6-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru Nou și doar 4 (patru) spectacole ne mai trec pragul, dar vă așteptăm cu aceeași fervoare să ne bucurăm împreună de noul teatru românesc.
Sperăm că aţi avut răgazul de a experimenta şi de a „fura” din experienţele altora. Până data viitoare, haideţi la teatru şi umpleţi sălile! Căci la teatru se învaţă din viaţă – Înv(i)ață!