Festivalul internațional de literatură ”Discuția secretă”, la a V-a ediție

by Dana B.

În perioada 6-10 iunie 2018, de miercuri până duminică, se va desfășura la Arad cea de a cincea ediție a Festivalului internațional de literatură ”Discuția secretă”.

Festivalul de literatură ”Discuția secretă” a luat naștere la inițiativa unei grupări de tineri scriitori, grupare care și-a împrumutat numele festivalului. După mai multe proiecte, unele discrete (conversația de mii și mii de pagini numită – cum altfel? – Discuția secretă), altele mai insurgente (site-ul de critică literară Canonul, cel de nudism literar Brand, dar mai ales proiectul inaugural – falsul site Daniel Cristea-Enache), gruparea și-a oficializat și îmblânzit prezența publică prin acest festival.

Începând cu ediția 2017, Discuția secretă are și o secțiune cinema. În 2018, proiecțiile continuă, de data aceasta cu accent pe filmul documentar. Autorii foarte tineri, chiar nedebutați, sunt în continuare răsfățați la ”Discuția secretă”, anul acesta selecția lor fiind realizată în parteneriat cu DLITE, blogul de literatură al Institutului Goethe din București, blog îngrijit de scriitorul Bogdan Coșa. La fel, ediția 2018 păstrează o secțiune creativă dedicată copiilor.

Totuși, dincolo de elementele de continuitate, Discuția secretă pare să se întoarcă, la ediția a cincea, împotriva ei însăși. În primul rînd, e o ediție de la care lipsesc – intenționat? – fondatorii. În al doilea rînd, dinspre „lejer superior” & dandysm insurgent, virează spre fragilitate și destrămare. Iar în al treilea rînd, optează vizual pentru anti-designul lui Stefano Calligaro. (Cătălin Lazurca, directorul festivalului)

În secțiunea cinema a festivalului vor fi prezentate următoarele filme:

Soldații. Poveste din Ferentari. Regia: Ivana Mladenovici

Mohamed Tomescu. Regia: Olesya Bortnyak

In Praise of Nothing. Regia: Boris Mitić

Patul e stricat. Regia: Raluca Gorgos

Străinătatea este moartea. Regia: Miron Zownir

Toate filmele vor fi subtitrate în română, respectiv engleză, dacă producția este autohtonă.

Anul acesta, filmele de la Discuția secretă sînt despre marginalitate, debilitate, destrămare, ruină, despre ce mai rămâne când nu mai rămâne aproape nimic, și chiar, în cazul filmului lui Boris Mitić, despre Nimicul însuși. Alături de Marius Mîndruțău, am realizat o selecție de filme cu acest focus, cumva potrivit statutului de nișă pe care și-l revendică festivalul.(CL)

Secțiunea literară este bineînțeles mai bogată, cu o participare arădeană importantă, nu atât ca număr, cât din punct de vedere al asortării tematice și a actualității editoriale. În general, după cum am obișnuit publicul și după cum se vede în lista invitaților pentru 2018, aceștia prezintă de multe ori o dublă sau chiar o triplă calitate: scriitor/cineast/artist plastic/jurnalist etc.

Invitații ediției 2018

Attila Bartis – scriitor, fotograf, Adrian Schiop – scriitor, scenarist, Filip Florian – scriitor, Boris Mitić – regizor, scriitor, Cătălin Furtună – scriitor, Stefano Calligaro – artist plastic, scriitor, Miron Zownir – regizor, fotograf, scriitor, Corina Sabău – scriitor, Bogdan Coșa – scriitor, realizatorul blogului de literatură DLITE al Institutului Goethe, Stelian Müller – scriitor, Arabella Krebs – grafician, coordonatorul atelierului creativ pentru copii, Lavinia Bălulescu – scriitor, jurnalist, Marius Mîndruțău – regizor, Vlad Moldovan – scriitor, Raluca Gorgos – regizor, Sebastian Lăzăroiu – scriitor, Matei Florian – scriitor, Mugur Grosu – scriitor, traducător, Ioan Peter Pit – scriitor, actor, Diana Geacăr – scriitor, Elena Vlădăreanu – scriitor, jurnalist, M. Duțescu – scriitor, coordonator al atelierului creativ pentru copii, Ştefan Baghiu – scriitor, Alin Ioan – scriitor, Lavinia Braniște – scriitor, traducător, Iulian Leonard – scriitor, Silvia Grădinaru – scriitor, Anca Bucur – scriitor, Sergiu Nisioi – artist multimedia, Iulian Bocai – scriitor, Bogdan Răileanu – scriitor, Bogdan Tiutiu – scriitor, Dinu Guțu – scriitor, Zoltan Lovas – actor, coordonator al spectacolului realizat de elevi ai liceului de arte Sabin Drăgoi

 

Programul festivalului

6 iunie

Cafeneaua literară Joy’s

21.30 Arhiva DS – spectacol lectură. Coordonator Zoltan Lovas

22.00 Lectură publică: Iulian Leonard, Ioan Peter Pit, Alin Ioan, Mugur Grosu, Lavinia Bălulescu, Matei Florian

23.00 DS Welcome Party – Dispars

 

7 iunie

Cinema Arta

19.00 Soldații. Poveste din Ferentari. Regia: Ivana Mladenovici. Proiecție urmată de Q&A:  Adrian Schiop & Marius Mîndruțău.

Cafeneaua literară Joy’s

22.30 Lectură publică : Iulian Bocai, Bogdan Răileanu,  Dinu Guțu, Bogdan Tiutiu. Prezintă Bogdan Coșa

23.30 Lectură publică: Ștefan Baghiu, Elena Vlădăreanu, Stefano Calligaro, Adrian Schiop, Attila Bartis

 

8 iunie

Biblioteca Județeană

15.00 – Cum se scrie o carte: atelier creativ pentru copii.

Arabella Krebs: ilustrație. M. Duțescu: text.

Cinema Arta

17.30 Mohamed Tomescu. Regia: Olesya Bortnyak. Proiecție.

18.00 In Praise of Nothing. Regia: Boris Mitić. Subitrat RO

Proiecție urmată de Q&A: Boris Mitić & Marius Mîndruțău

Cafeneaua literară Joy’s

22.00 Lectură publică: Silvia Grădinaru, Corina Sabău, Cătălin Furtună, Stelian Müller, Sebastian Lăzăroiu. Prezintă Bogdan Coșa

23.15 Anca Bucur: text. Sergiu Nisioi: sunet.

23.30 Artist Talk: Boris Mitić & Mugur Grosu

 

9 iunie

Biblioteca Județeană

11.00 – Cum se scrie o carte: atelier creativ pentru copii.

Arabella Krebs: ilustrație. M. Duțescu: text.

Cinema Arta

17.30 Patul e stricat. Regia: Raluca Gorgos. Proiecție și Q&A

18.00 Străinătatea este moartea. Regia: Miron Zownir. Subitrat RO.

Proiecție urmată de Q&A: Boris Mitić & Marius Mîndruțău

Cafeneaua literară Joy’s

22.00 Lectură publică: M. Duțescu, Diana Geacăr, Vlad Moldovan,  Filip Florian, Miron Zownir

23.00 Farewell Party – Ștefan Baghiu

 

10 iunie

Cafeneaua literară Joy’s

11.00 Young & Beautiful – freestyle debate. Scrabble&Ping pong.

Închiderea festivalului.

Organizatori:

Centrul Municipal de Cultură Arad

GMMC

 

Parteneri:

DLITE

Opel West

Biblioteca Județeană A.D. Xenopol Arad

Facebook Comments