Festivalul Internațional de Film KINOdiseea ALTFEL revine la Arad

by Dana B.

KINOdiseea, cel mai mare festival internațional de film pentru publicul tânăr (copii și adolescenți) din Europa de Sud-Est revine cu o nouă ediţie ALTFEL la Arad, între 29 mai și 3 iunie.

Publicul arădean se va putea întâlni cu o selecţie a celor mai apreciate pelicule din ediţia trecută, dar şi cu proiecţii speciale, pregătite pentru toate gusturile, la Cinema Arta şi la Grădina de Vară Cinema Arta, unde zece filme de top pentru cei mici dar şi pentru întreaga familie vor fi proiectate.

Printre producţiile care cu siguranţă vor încânta publicul în acest an, se numără „Toate Nopţile Albe”, al lui Michal Marczak, care a avut premiera în 2016, la festivalul de film Sundance, unde a câștigat premiul pentru regie în competița pentru documentare World Cinema Documentary, „Up In the Sky” („Printre Stele”), al lui Petter Lennstrand, Cel mai bun film pentru copii – Zurich 2017, în competiția Generation Kplus – Berlinale 2017, sau „Owls and Mice” („Bufniţe şi şoricei”), regizat de Simone van Dusseldorp, prezentat în competiția Generation Kplus la Berlinale 2017. „Toate Nopţile Albe” a primit ambele trofee ale juriilor în cadrul competiției KINOdiseea YOUTH în 2017.

Fata din Loch Anzi” a fost unul dintre filmele apreciate în ediţia precedentă, pelicula elveţiencei Alice Schmid fiind foarte bine primită de publicul bucureştean. O poveste deosebită pe de-o parte, un tablou despre maturizare, pe de altă parte „The Girl Down Loch Änzi„, este o imagine frumoasă despre poveștile pe care ni le spunem singuri ca să ne găsim locul în lume și conexiunile pe care le căutăm cu oamenii și misterele din jurul nostru. Filmul va avea proiecţia la Arad pe 29 mai şi pe 3 iunie, de la ora 12.00.

Spirited Away”, o animaţie realizată de Hayao Miyazaki şi Kirk Wise spune povestea lui Chihiro, o fetiță ambițioasă de 10 ani, nefericită că familia ei își mută domiciliul și va trebui să-și facă prieteni noi. Tatăl lui Chihiro se abate de la drumul spre casă pentru a explora un tunel misterios din pădure. Pe partea cealaltă pare să fie un parc de distracție, dar de fapt este un oraș bântuit. Fără să-și dea seama, au ajuns în Lumea Spiritelor, o lume cu scene de basm, locuită de zei antici și ființe magice. Filmul va putea fi urmărit pe 30 mai, de la ora 12.00, la Cinema Arta.

O întâlnire specială cu simpaticul extraterestru „E.T.” şi cu celelalte binecunoscute personaje ale filmului lui Steven Spielberg va avea loc pe 31 mai, de la ora 21:30, în Grădina de Vară Cinema Arta. Filmul a primit Premiul Oscar pentru cel mai bun sunet, pentru cele mai bune efecte vizuale, cea mai bună muzică și pentru cele mai bune efecte de sunet în 1983, dar şi Globul de aur pentru cel mai bun film de dramă.

Copiii şi părinţii sunt invitaţi chiar pe 1 iunie la proiecţia specială a filmului „Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii”, regizat de Cătălin Mitulescu. Premiat la secţiunea Un certain regard – Cannes 2006 cu Premiul pentru interpretare feminină, dar şi cu Premiul pentru cel mai bun proiect european – HNK/Sundance – 2005, filmul prezintă o poveste petrecută în 1989, despre cum un puști de 7 ani ne-a scăpat de Ceaușescu, iar o adolescentă de 17 ani și-a putut hotărî viitorul, o tragi-comedie cu nuanțe de absurd și sublim.

KINOdiseea este organizat de Centrul Municipal de Cultură Arad. Proiect cultural finanțat de Primăria Municipiului Arad, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei.

Programul complet al filmelor poate fi accesat pe www.kinodiseea.ro.

Despre KINOdiseea

KINOdiseea este cel mai mare festival de film pentru copii din Europa Centrală și Sud-Est. Festivalul este membru al ECFA – European Children’s Film Association. În cele 9 ediții precedente, festivalul a avut peste 95.000 de participanți.

Asociația Culturală Metropolis a fost înfiinţată de Daniel Mitulescu, producător şi distribuitor al filmelor de lung metraj “Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii”, regia Cătălin Mitulescu, 2005, premiat la Cannes în 2006, “Eu când vreau să fluier, fluier”, regia Florin Şerban, 2010, premiat cu Ursul de Argint la Berlinale 2010 şi Premiul Alfred Bauer pentru inovaţie cinematografică şi al filmului “Loverboy”, regia Cătălin Mitulescu, 2011, cu premiera la Cannes, distins la festivalurile de film de la Sarajevo şi Stockholm.

 

 

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate