Consiliul Judeţean Arad face tot posibilul pentru a elimina evenimentele culturale organizate în localităţile cu primari PSD. Fie nu alocă fonduri, fie acestea sunt prea puţine, fie nu mediatizează evenimentele. Nu acelaşi lucru se întâmplă atunci când evenimentele sunt organizate în unităţi administrativ teritoriale care au primari PNL.
Un ultim exemplu este Festivalul de Folclor din staţiunea Moneasa. Evenimentul s-a desfăşurat duminică, 20 august, însă reprezentanţii CJA nu i-au acordat importanţa cuvenită. Nu au mediatizat evenimentul, deşi este organizat de instituţia judeţeană, la fel cum au procedat cu Praznicul de Pită Nouă de la Beliu sau cu Parada Clătitelor de la Moneasa. Beliu şi Moneasa au primari PSD, iar acţiunile culturale nu au prezentat interes pentru mai-marii judeţului.
Mare ne-a fost mirarea când am văzut că evenimentul folcloric de la Moneasa a fost mediatizat de Radio Timişoara. Am ajuns ca timişorenii să popularizeze mai bine anumite acţiuni ale Aradului decât o face Consiliul Judeţean Arad.
Vă reamintim că la Praznicul de Pită Nouă de la Beliu CJA nu a trimis niciun reprezentant la manifestaţii, la Parada Clătitelor au încercat să interzică prezenţa anumitor standuri cu clătite şi au oprit autobuzele CTP să plece din municipiul Arad spre staţiunea de la poalele Munţilor Codru-Moma.
Foto radiotimisoara.ro