FESTIVALUL DE TEATRU NOU ADUCE LA ARAD ZECI DE SPECTACOLE

by Cosmin Mihuta

Cu o secţiune FOCUS dedicată în acest an unui creator de teatru ce nu mai are nevoie de nicio prezentare – l-am numit aici pe Radu Afrim – ediţia din acest an a FTN va aduce în faţa publicului zeci de spectacole , producţii ale unor companii independente şi ale unor instituţii de stat, care au atras atenţia şi aprecierea criticii de specialitate. Selecţionerul festivalului, criticul Claudiu Groza, ne promite o ediţie ce se va transforma, în timp, într-un punct de reper al acestui festival dedicat celor mai noi tendinţe ale vieţii teatrale.

Prima zi (vineri, 9 mai) va debuta în forţă, cu nu mai puţin de patru propuneri. Prima este premiera spectacolului PERPLEX, de Marius von Mayenburg, în regia lui Theodor Cristian Popescu, producţie a Teatrului Clasic „Ioan Slavici“ Arad (ora 19,00, sala mare). PERPLEX (spectacol nerecomandat persoanelor sub 16 ani) apare ca un puzzle teatral ce îşi schimbă în permanenţă forma, ţinându-l tensionat pe spectator da capo al fine, influentul scriitor Marius von Mayenburg realizând o piesă a absurdului contemporan, extrem de ofertantă și amuzantă. Personajele sale sunt un fel de ființe – mozaic ce bâjbâie într-o realitate aflată constant în dezintegrare, căutând / sperând (la) un punct de sprijin, un teren care să nu le mai fugă permanent de sub picioare. Actorii care vor da viaţă acestor personaje sunt Carmen Vlaga Bogdan, Cecilia Donat, Andrei Elek şi Alex Mărgineanu. Scenografia este realizată de Mihai Călin Păcurar iar coregrafia de Andreea Gavriliu.

De la ora 21,00, pe platoul din faţa teatrului va fi prezentat un intermezzo de excepţie – un spectacol stradal intitulat „Înaripaţii“ – iar la ora 21,30 Teatrul Naţional Târgu Mureş – Compania „Liviu Rebreanu“ şi Colectiv A vor susţine spectacolul PUNCT TRIPLU, realizat de Bogdan Georgescu. El este organizat după regulile teatrului documentar, cu partea sa de ficţionalizare a unui eveniment real (în cazul de faţă, sinuciderea unui clujean, într-o iarnă, în Lacul Tarniţa, împreună cu doi dintre copiii săi). PUNCT TRIPLU este construit prin alternarea spectacularului cu realul crud, cu echipa şi recuzita la vedere, ca şi cum ai privi mecanismul care face un ceas să funcţioneze, dar în acelaşi timp admirându-i şi cadranul cu design echilibrat.

Prima zi a FTN va fi încheiată de spectacolul timişorenilor de la AUĂLEU TEATRU care, în înscenarea lui Ovidiu Mihăiţă, vor susţine (de la ora 23,00, în KF), CIRCUS MUNDI – un spectacol care copiază tipicul unei reprezentații de circ, doar că nu cu animale, ci cu oameni: e dresură de bărbați, îmblânzire de femei, apar politicieni, milițieni, tot ce vezi la televizor. Un spectacol – atitudine, pornit  de la credinţa lui Ovidiu Mihăiţă că „nu poți face teatru doar pentru spectacol, trebuie să spui ceva. Și când spui ceva, se întâmplă să spui și împotriva cuiva. Nu trebuie să fii mereu Gică-contra, dar nici nu-ți este permis să rămâi indiferent, mai ales într-o țară ca România, care oferă un material uriaș artiștilor.“.

 

 

Facebook Comments