FESTIVALUL DE ARTA SI SPIRITUALITATE FILOCALIA: „PSALTICHIA RUMANEASCA LA CURTEA LUI CONSTANTIN BRANCOVEANU”

by Cosmin Mihuta

Consiliul Județean Arad invită arădenii de a se lăsa pentru câteva clipe purtați peste veacuri în atmosfera slujbelor de altadată, de la fastul și strălucirea marilor praznice până la tânguirea și tainicul Săptămânii Patimilor, cu puțin înainte ca domnitorul Constantin Brancoveanu să iși ia rămas bun de la pământul românesc. Cine va participa la concert va auzi și se va bucura de muzica bisericească care s-a cântat în Țara Românească, în perioada domniei lui Constantin Brâncoveanu. Concertul este inedit, atât prin calitatea interpretării melosului bizantin, cât și prin faptul că partiturile folosite la concert sunt manuscrise din fondul istoric, de muzică al Academiei Române.

 

„Psaltichia rumânească la curtea lui Constantin Brâncoveanu” este titlul concertului susținut de corul psaltic Byzantion în cadrul ”Festivalului de artă sacră și spiritualitate românescă Filocalia”- Ediția a II-a -2014. Vineri, 11 aprilie, ora 18.00 , la Filarmonica de Stat Arad și joi 10 aprilie , ora19.00 la Biserica Ortodoxă din Curtici .

 

Concertul este o celebrare a artei și frumuseții, întrucât protopsalții din Byzantion sunt printre cei mai consacrații interpreții pe plan international, fiind între marile coruri de muzică psaltică din Europa. Corul activează actualmente în Iaşi, România, cu binecuvântarea IPS Sale Teofan, Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei şi sub egida Universităţii de Arte „G. Enescu”, Iaşi.

 

Începând cu anul 1997 grupul a susţinut numeroase concerte în Grecia, Danemarca, Belgia, Olanda, Luxembourg, Franţa, Italia, Polonia, Rusia, Cehia, Rp. Moldova, Germania, Muntele Athos şi România, participând la festivaluri importante de muzică sacră . De asemenea, în fiecare an, membrii corului au participat la diferite hramuri ale aşezămintelor monahale româneşti şi greceşti din Muntele Athos, precum şi la simpozioane internaţionale, încercând să transmită prin interpretările lor din frumuseţea, complexitatea şi profunzimea monodiei bizantine.

 

Sub directa îndrumare a maestrului Lykourgos Angelopoulos, Arhonte Protopsalt al Arhiepiscopiei Constan-tinopolului şi profesor la Conservatorul de Stat din Atena, Byzantion a înregistrat până acum 11 albume audio.

 

Promovarea muzicii bizantine a Sfinţilor Părinţi ai Bisericii Răsăritene în spaţiul occidental urmăreşte redarea frumuseţii monodiei sacre de tradiţie milenară, monodie pe cât de complexă şi de sobră pe atât de lipsită de teatralităţi şi excese şi care revelează pe cât posibil o imagine muzicală a ceea ce istoricul român Nicolae Iorga numea „Bizanţ după Bizanţ”.

 

 

Facebook Comments