UTA a făcut spectacol în această dimineaţă, la Şiria, în faţa codaşei Foresta, obţinând cea mai concludentă victorie a stagiunii. După un meci fără istoric, ce nu necesită comentarii prea multe, „roş-albii” s-au impus cu un categoric 8-1 (4-0), Darius Buia (27,42, 75) şi David Popa (2, 44, 90) trecându-şi în cont câte un hatrick, secondaţi de Hlistei (48) şi Curtuiuş (50), care şi-au trecut şi ei numele pe lista marcatorilor.
Moldovenii au înscris golul de onoare cu două minute înaintea finalului, prin Lupuşor. Victorie cu care UTA se apropie şi mai mult de îndeplinirea obiectivului, salvarea de la retrogradare. Formaţia pregătită de Ionuţ Popa face 41 de puncte (vor fi cu trei mai mult, după succesul la „masa verde” cu Poli) şi urcă pe locul 11 în Liga a II-a, departe de linia roşie.
UTA a început partida de astăzi, de pe arena „Otto Greffner”, în formula: Bodea – Dan, Manea (62 Markovic), Roșca, Burlă – Tănase, Petra – Curtuiuș (57 Stahl), Buia, Hlistei (51 Iuga) – D.Popa. Arădenii mai au de jucat din acest campionat, patru meciuri, la Luceafărul şu FC Argeş şi acasă, cu Ripensia şi Brăila.