Fermierii sunt obligaţi să hrănească mistreţii cu propriile recolte. Noua lege a vânatului îi obligă să nu deranjeze habitatul animalelor sălbatice, dacă terenul pe care îl deţin a fost inclus într-un fond cinegetic.
Mai mult, fermierii s-ar putea trezi că nu-şi vor putea recolta culturile dacă în lanuri şi-au făcut sălaşul animalele sălbatice.
În lege nu se precizează însă cine îi va despăgubi pe oameni. Crescătorii de animale susţin că ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, nu a făcut nimic pentru a împiedica adoptarea acestui proiect de lege în Parlament şi îl acuză pe acesta că nu îl interesează problemele lor.
Cum îngroapă Ministerul Agriculturii zootehnia României şi ce prevederi care îi lovesc pe fermieri mai conţine noua lege a vânatului aflaţi din Jurnalul Naţional de astăzi.
Sursa: antena3.ro
Facebook Comments