Plenul Parlamentului European a votat, miercuri, bugetul Uniunii Europene pentru anul 2019, care conţine şi alocarea a 28 de milioane de euro pentru fermierii afectaţi de pesta porcină africană şi gripa aviară din România şi din celelalte state membre ale UE.
”Plenul Parlamentului European a votat, astăzi (miercuri – n.r.), bugetul Uniunii Europene pentru anul 2019. Bugetul cuprinde şi solicitarea deputatului european Siegfried Mureşan (PPE / PNL) de a aloca 28 de milioane de euro pentru fermierii afectaţi de pesta porcină africană (PPA) şi gripa aviară”, se arată într-un comunicat de presă al europarlamentarului Siegfried Mureşan.
Potrivit sursei citate, cele 28 de milioane de euro vor fi alocate către Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) pentru măsurile specifice destinate fermierilor afectaţi de pesta porcină africană şi gripa aviară din România şi din celelalte state membre ale UE.
Mureşan apreciază alocarea acestor bani ”o victorie cu atât mai mare cu cât, până la finalul negocierilor, Guvernul României nu trimisese documentaţia necesară pentru ca România să beneficieze de fonduri europene din această linie bugetară pentru pesta porcină africană în Bugetul UE 2019”.
”Aşadar, a trebuit să conving mai întâi colegii din Parlamentul European, apoi Consiliul UE şi Comisia Europeană că România are nevoie de aceşti bani fără a exista o cerere oficială din partea autorităţilor de la Bucureşti. Dacă această cerere ar fi fost depusă în timp util, cel mai probabil suma obţinută pentru despăgubirea fermierilor români din Bugetul UE 2019 ar fi fost mult mai mare. Mai mult decât atât, Guvernul Dăncilă a votat în luna septembrie inclusiv reducerea cu 8,5 milioane de euro a alocărilor către o a doua linie bugetară din care vor fi sprijiniţi fermierii afectaţi de pestă. Din fericire, această tăiere a fost eliminată din forma finală de buget”, a conchis eurodeputatul Siegfried Mureşan.
Sursa: mediafax.ro