Femeile social-democrate din Arad sprijină refugiații din Ucraina

by Adrian Pavel

Drama poporului ucrainian, care este afectat de agresiune Federației Ruse, a stârnit un imens val de compasiune. Organizația de femei a Partidului Social Democrat Arad a demarat o acțiune de sprijin pentru refugiații ucraineni. OFSD Arad a lansat o campanie umanitară menită a veni în ajutorul celor care trec astăzi prin cele mai cumplite momente ale vieţii lor. Cei care doresc să se alăture acestui demers sunt așteptați la sediul OFSD Arad, Bld. Revoluției nr. 74, pentru a dona produse indispensabile celor care au fost nevoiți să-și părăsească patria.

Vă așteptăm la sediul nostru pentru a dona produse care pentru refugiații din Ucraina sunt vitale. Așteptăm alimente esențiale, ulei, cereale, orez, conserve de carne și pește. De asemenea, sunt necesare cuverturi de pat, perne, saltele, paturi. În domeniul sanitar, este nevoie de bandaje, medicamente, sisteme de perfuzie, truse chirurgicale și tot ceea ce este necesar pentru acordarea unei asistențe medicale eficiente. Nu în ultimul rând, refugiații au nevoie de sisteme specializate pentru încălzire, alimentate cu generatoare de energie electrică. Cu toții trebuie să fim responsabili și să ne mobilizăm pentru a sprijini acești oameni aflați într-o situație disperată. OFSD vă așteaptă să vă alăturați acțiunii noastre umanitare pentru a ajuta refugiații din Ucraina.

Facebook Comments