Una dintre prioritățile Organizației Femeilor Liberale Arad este sănătatea doamnelor de toate vârstele. De aceea femeile liberale au organizat o campanie de informare medicală privind combaterea și prevenția cancerului la sân. În cadrul acestui eveniment cele 100 de arădence prezente au avut ocazia să primească informații esențiale privind prevenția cancerului, dar și cele mai eficiente modalități de depistare a acestui tip de boală. Medicii specialiști prezenți la întâlnire au detaliat procedura prin care doamnele din Arad își pot face un screening mamar în mod gratuit în cadrul proiectului inițiat de către Consiliul Județean, Spitalul Județean și Universitatea de Vest Vasile Goldiș:
„Consider că este foarte important ca femeile să aibă o deosebită grijă de sănătatea lor și să apeleze la toate modalitățile optime pentru a se îngriji. Mă bucură faptul că într-un timp relativ scurt, în jur de 100 de arădence au răspuns prompt invitației noastre și au fost interesate de informațiile medicale oferite în cadrul acestui eveniment. Le îndemn pe toate doamnele să meargă astăzi, mâine sau cât mai curând la control, să se asigure că sunt sunt sănătoase și să fie mereu cu un pas înainte oricărei boli” declară Liliana Waas, președinte OFL Arad.
„De foarte mulți ani doamnele active din Organizația Femeilor Liberale Arad au fost preocupate de prevenție și de sănătatea arădenilor. Drept urmare am organizat și inițiat zeci de campanii medicale de-a lungul timpului. Mă încântă faptul că putem colabora cu alte insituții specializate, administrative în a oferi sprijin medical arădencelor în privința depistării și combaterii cancerului la sân. Vom continua astfel de campanii medicale, de informare și de conștientizare pe parcursul acestui an. Ne dorim ca mesajul nostru să ajungă la cât mai mulți arădeni și astfel să luptăm pentru a deveni un oraș sănătos cu oameni sănătoși” a declarat Geanina Pistru, prim-vicepreședinte național al Organizației Femeilor Liberale
Doamnele cu vârsta între 45-65 ani pot beneficia de screening mamar gratuit. Programările se fac la număr de telefon 0730 110 201. Este nevoie doar de trimitere de la medicul de familie.