Azi dimineață, în jurul orei 05.00, echipajul de jandarmerie aflat în serviciu, a observat doi tineri care traversau în fugă o stradă din zona centrală a municipiului Arad. Unul dintre aceștia avea asupra sa o poșetă de damă. Jandarmii au trecut la urmărirea celor două persoane, iar în scurt timp cei doi au fost prinși.
În urma verificărilor efectuate, jandarmii au constatat faptul că, doi tineri cu vârste de 15 respectiv 17 ani, au profitat de neatenția unei femei care aștepta un mijloc de transport în comun într-o stație de autobuz și i-au sustras poșeta, după care au luat-o la fugă.
Jandarmii au întocmit pe numele celor două persoane actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, iar poșeta a fost restituită persoanei vătămate. În continuare se fac cercetări în acest caz.