Femei puternice care au schimbat lumea

by webeditor

Încă din cele mai vechi timpuri și până în prezent femeile au avut un farmec aparte. Acestea au reușit să obțină adevărate victorii cu ajutorul cunoștințelor, simplității și sârguinței lor. Sutele de cărți consemnează acest lucru. De asemenea, este foarte important de menționat faptul că datorită acestor femei tinerele din ziua de azi, și nu numai, se bucură de drepturi egale, pot purta cu mândrie haine care le reflectă personalitatea și pot lua parte în orice fel de activitate își doresc. De-a lungul istoriei au existat nenumărate femei care au avut un impact pozitiv asupra omenirii. Unele au avut un statut mai important, fiind regine sau prințese, în timp ce altele au fost nevoite să-și folosească propriile forțe pentru a lupta în război. Cu toate acestea, fiecare dintre noi trebuie să cunoască parcursul acestora pentru a înțelege determinarea cu care au luptat pentru o schimbare.
Se spune că schimbarea trebuie să înceapă de la noi. Tocmai din acest motiv femeile puternice din istorie le dau o importantă lecție generațiilor de astăzi și le învață cum să se impună într-o lume care pare guvernată de partea masculină.

Photo by fotobank68, CC0 license

Cleopatra (69 – 30 î.e.n.) este cu certitudine una dintre cele mai impresionante femei din istoria omenirii. Femeia cu o frumusețe ravisantă este prezentă și în zilele noastre atât în manualele de istorie cât și în filme. Regina Egiptului avea o inteligență aparte. Lucru care a ajutat-o să învețe șapte limbi străine. Pe lângă asta, Cleopatra a fost un om politic iscusit și a reușit să-și ducă la bun sfârșit planul de a scoate Egiptul din aria de cucerire a Imperiului Roman.

Savanta de origine poloneză Marie Curie (1867-1934) este cunoscută pentru faptul că a fost prima femeie care a reușit să obțină Premiul Nobel în două rânduri. Chiar dacă nu a avut parte de o copilărie foarte fericită, fiind nevoită să crească fără mamă de la frageda vârstă de zece ani, Marie și-a petrecut o mare parte din copilărie studiind. Tânăra decide să se mute mai apoi la Paris pentru a-și putea continua studiile, loc în care urmează să-l întâlnească pe viitorul ei soț, Pierre Curie. Cei doi reușesc să descopere două elemente chimice radioactive: radiul și poloniul și să scrie istorie cu ajutorul propriilor cunoștințe.

O altă femeie care ne dovedește că orice este posibil dacă ai fler și o minte creativă este nimeni alta decât Coco Chanel (1883-1971). Simplitatea și eleganța sunt cuvinte cheie în cazul celebrei creatoare de modă. Coco Chanel le-a demonstrat femeilor din toată lumea că pot purta tot ce își doresc, chiar și pantaloni sau alte elemente din garderoba bărbătească, lucru care nu era tocmai agreat la începutul secolului XX. Există o mulțime de curiozități legate de viața creatoarei de modă și lucruri mai puțin plăcute, dar acestea nu au împiedicat-o niciodată să lupte pentru ceea ce își dorește cu adevărat.

Photo by Sciffler, CC0 license

Prințesa Diana (1961-1997) este un adevărat simbol al feminității și a dorinței de schimbare, contrar misterelor din viața ei. Chiar dacă s-a născut într-o familie modestă și nu era de viță nobilă, Lady D s-a implicat în nenumărate proiecte caritabile și a dorit să aducă o schimbare asupra percepției legate de boala SIDA. Datorită acestor fapte, Diana a devenit numaidecât una dintre cele mai iubite prințese, reușind să spulbere mituri, distrugând tabuuri și arătând ca dragostea adevărată trece peste orice piedică.

Photo by janeb13, CC0 license

Deși o mare parte dintre aceste doamne s-a stins demult, este foarte important de reținut că până și in zilele noastre există încă multe femei de succes care ne îndeamnă să le urmăm exemplul. În ciuda multor bariere legate de religie, rasă sau preconcepții care par greu de înlăturat, Michelle Obama (1964) este un exemplu viu al faptului că orice femeie poate să facă istorie. Discursurile ei motivaționale au ajuns la urechile a milioane de femei care și-au urmat visul de a porni o carieră în bucătărie, box, fotbal sau alte activități care aparent au fost „croite” doar pentru bărbați. Un alt exemplu relevant este și Celina Lin, o femeie de origine asiatică care ne învață că niciun obstacol nu este prea mare când îți dorești ceva cu adevărat, dar și Luciana Manolea, o româncă de succes care a pornit de jos, dar nu a privit niciodată înapoi.

De-a lungul istoriei au existat sute, poate chiar mii de femei care au reușit să aducă o schimbare în lume. Datorită lor, tinerele din ziua de azi pot să își urmeze visele și să devină cea mai bună versiune a lor. Indiferent de statutul social, accesul la educație sau trăsăturile fizice unice, oricine poate să devină un exemplu pentru generațiile viitoare. Chiar dacă nu au avut ca scop impunerea în fața bărbaților, aceste femei au reușit în cele din urmă să facă acest lucru. La urma urmei este vital să ne amintim că suntem egali ca oameni și că orice țel este posibil de îndeplinit prin muncă continuă.

 

 

Facebook Comments