Pe podium la final de 2021 în Liga a IV-a Arad la fotbal, Felnacul a mutat în primul rând la nivel de conducere în pauza de iarnă. Marius Bătrân, fostul conducător al celor de la Unirea Sântana, a bătut palma cu primarul comunei, Ioan Maliţa şi va ocupa funcţia de preşedinte al Victoriei, secondat îndeaproape de Alexandru Sabău! În vârstă de 43 de ani, Bătrân a intrat în lumea fotbalului în urmă cu şase ani, la Unirea Sântana. Finanțator și mai apoi președinte, Marius Bătrân a avut destule merite pentru parcursul în general bun al „roș-negrilor”. Apoi, a fost director sportiv la divizionara terţă Șoimii Lipova, de care s-a despărțit de un an de zile. „Mi s-a prezentat un proiect frumos la Felnac și am decis să mă implic. Felnacul este o comunitate implicată şi pasionată de fotbal, echipa este una frumoasă, iar baza sportivă se ridică cred eu cel puţin la una de nivelul Ligii a III-a. Obiectivul este calificarea în play-off şi în general să câştigăm fiecare meci, dar şi să practicăm un fotbal plăcut, aşa cum le place felnăcanilor. Vom merge pe continuitate, Alexandru Sabău este un tip implicat şi un bun cunoscător al fenomenului, de aceea rămâne lângă mine, vom încerca să-i oferim antrenorului Lucian Ciba toate condițiile pentru performanță. Personal, l-am dorit pe Lucian Ciba și la Sântana, unde am mai lucrat și cu câțiva din actualii componenți ai lotului. În primul rând, nu dorim să pierdem pe nimeni din actualul lot, pentru că avem băieţi buni și să ne mai întărim cu 2-3 jucători, în special de mijlocul terenului”, ne-a declarat Marius Bătrân, care e unul dintre absolvenții cursului de specializare în administrarea și managerierea structurilor sportive organizat în 2017 de Universitatea Aurel Vlaicu Arad. Atunci, noul președinte al lui “VI-FE” și-a luat diploma chiar din mâna președintelui FRF, Răzvan Burleanu. Prima noutate a iernii la nivel de lot este de fapt o revenire, experimentatul mijlocaş central Marius Sîrbu, care a mai jucat în mini-campionatul anului trecut la Felnac şi care vine de la Sânnicolau Mare, el activând în trecut şi la Pecica. Echipa se reuneşte marţi, 25 ianuarie, conducerea fixând şi cinci meciuri amicale până la primul meci oficial al anului, cel din 5 martie, de la Beliu: în 29 ianuarie cu Zădăreni, în 5 februarie cu Vinga, în 12 februarie cu Pecica, în 19 februarie cu Sânnicolau Mare şi în 26 februarie cu Şimand.
Marius Bătrân, noul preşedinte! Sîrbu a revenit la “VI-FE”
Victoria Felnac face un sezon foarte bun în Liga a IV-a, chiar peste aşteptările conducerii clubului. Pe podium la final de 2021, felnăcanii au cel mai bun atac, 34 de goluri marcate, cu două mai multe decât liderul din Ineu şi CS Socodor. Notabil şi bilanţul, cu nu mai puţin de nouă victorii, un egal şi doar trei înfrângeri. Lider este ACB Ineu, cu 32 de puncte, urmată de CS Socodor, 29 de puncte, Victoria Felnac, 28 de puncte şi Unirea Sîntana, cu 25 de puncte, cu menţiunea că echipa lui Ciba are un meci mai puţin disputat decât celelalte trei echipe. “VI-FE” mai are de jucat restanţa din deplasare cu CS Beliu (locul 8, 12 puncte), contând etapa a 10-a, prima a returului, reprogramată de AJF pe 5 martie, pentru ca o săptămână mai târziu să aibă loc prima etapă din 2022, cea de-a 15-a. În afara restanţei cu trupa lui Alex Manea, Victoria mai are de jucat din sezonul regulat cu Păulişana Păuliş (deplasare, 12 martie), CS Socodor (acasă, 2 aprilie), Victoria Zăbrani (deplasare, 9 aprilie) şi Podgoria Pîncota (acasă, 16 aprilie).