Victoria Felnac s-a reunit de câteva zile, iar antrenorul Lucian Ciba se bucură că a reuşit să bifeze deja două antrenamente, principala preocupare în această perioadă fiind readaptarea la efort: “Reintrăm încet-încet în ritm, cu alergări şi gimnastică pentru început. Respectăm şi protocolul şi ne pregătim în două grupuri de opt jucători, cu distanţare. Important este că ne mişcăm după patru luni şi odată cu trecerea timpului am vrea să facem şi ceva amicale, dar pentru moment nu cred că este posibil. Mă bucur că au revenit Băd şi Istin, jucători pe care i-am dorit încă din iarnă şi pe care îi cunosc, am mai lucrat cu ei. Mai avem discuţii cu ceva jucători, iar în funcţie de ceea ce aducem poate mai renunţăm la 1-2 jucători. Nu mai fac parte din lot Şiclovan şi Păcurar, care de altfel nici nu au mai apucat să joace la noi.”
Cere jucătorilor implicare şi seriozitate
“VI-FE” îşi propune să obţină în sezonul viitor o clasare mai bună decât acel loc 8 pe care a “îngheţat” în stagiunea precedentă a Ligii 4: “Am avut o discuţie cu domnul primar şi cu consilierii, iar bugetul am înţeles că va fi aproximativ acelaşi din sezonul trecut. În ciuda problemelor cu care se confruntă toată lumea, ca urmare a pandemiei, la Felnac se fac eforturi pentru a sprijini echipa de fotbal. Iar pe această cale ţinem să le mulţumim. Sigur că ne dorim mai mult decât am realizat până acum, doar că pentru a face treabă trebuie să existe implicare şi seriozitate, nu e de ajuns să ai jucători cu nume sau cu experienţă. Vreau să aducem lumea la stadion, să jucăm un fotbal frumos şi la final oamenii să fie mulţumiţi de ceea ce văd”, conchide Ciba.