Feli Donose a făcut declarații emoționante despre relația pe care o are cu mama ei, dar și despre perioada adolescenței, atunci când își mințea mama, doar ca să o protejeze.
„Să vorbească. Eu o protejez foarte mult pe mama mea. De când am crescut, rolurile s-au inversat. Mama este fata mea şi invers. Întotdeauna, dincolo de perioadele în care n-am stat bine cu banii şi o minţeam din dragoste, eu am fost sinceră cu mama. Când am avut nevoie de un sfat şi am avut o apăsare pe suflet, am scos-o din rolul de mamă şi am pus-o în rolul de prietenă. Mama şi tata trebuie să fie cei mai buni prieteni. Eu cred că nu trebuie să ne fie frică de părinţii noştri. Nu trebuie să ne fie frică să le spunem ce ne doare, ce ne dorim.”, a spus artista la Pro tv.
„Îmi doresc ca Nora Luna să vrea să-i fiu poate nu neaparat cea mai bună prietenă, dar o prietenă bună. Ştiu să fiu o prietenă foarte bună”, a mai spus Feli.
Sursa: libertatea.ro