FED CUP: BOUCHARD SE ASTEAPTA LA UN MECI DIFICIL IMPOTRIVA ROMANIEI

by Sorin Haut

Eugenie Bouchard, numărul șapte mondial în tenisul feminin, a afirmat că echipa Canadei va avea un meci dificil cu România, în weekend la Montreal, în meci de baraj pentru Grupa Mondială a competiției Fed Cup, chiar dacă tricolorele nu vor conta pe Simona Halep.

”România are patru jucătoare în top 100. Nu e cazul Canadei, deci va fi un meci greu. Chiar dacă nu au cea mai bună jucătoare (Halep, numărul trei mondial, n. red.), totuși au valoare. Le cunosc pe unele dintre jucătoare. Am jucat împotriva uneia (Irina Begu, n. red.) în Australia, știu că vor fi adversare dificile și vom încerca să facem tot posibilul”, a declarat Bouchard, miercuri, într-o conferință de de presă. Bouchard a dispus de Begu cu 6-1, 5-7, 6-2, în optimi, la Melbourne.

Genie Bouchard a pierdut în ultima vreme trei meciuri cu jucătoare relativ necunoscute, cea mai bine clasată fiind americanca Lauren Davis (66 WTA), relatează Montreal Gazette.

„Nu am avut începutul de an pe care mi l-am dorit și bineînțeles că îmi doresc să joc mai bine”, a subliniat Bouchard (21 ani). ”Dar, trebuie să am răbdare și știu că pot câștiga orice meci, la orice turneu. Astfel, o să iau turneele la care am pierdut în primele tururi ca pe niște lecții pe care le învăț”, a mai spus Bouchard, care anul trecut a ajuns în semifinale la Australian Open și Roland Garros, a jucat finala la Wimbledon și a câștigat primul său titlu WTA.

Echipa Canadei pentru meciul cu România le mai cuprinde pe Francoise Abanda, Gabriela Dabrowski și Sharon Fichman.

Bouchard a confirmat doar duminică, după eliminarea sa prematură de la Charleston, că va juca în Fed Cup. ”În primul rând, până în febuarie, am jucat la fiecare meci de Fed Cup la care am fost chemată și am fost mereu mândră să joc pentru țara mea. Știu că trebuie să mai joc o dată în 2015 sau în 2016 pentru a fi eligibilă pentru Jocurile Olimpice de la Rio. Acest lucru a contat în decizia mea, iar faptul că meciul are loc la Montreal, oraș în care m-am născut, este și mai special”, a comentat jucătoarea canadiană.

Bouchard a recunoscut că nu e ușor să joace și în Fed Cup și în circuitul WTA: „De cele mai multe ori avem turneu în săptămâna care urmează weekend-ului de Fed Cup. De aceea, mi se pare dificil să încerc să joc în toate turneele în care doresc și în Fed Cup. Am jucat mult în Fed Cup și de aceea am ales să nu joc în februarie”.

Bouchard a pus umărul la promovarea Canadei în premieră în Grupa Mondială anul trecut, dar în februarie a pierdut în primul tur cu 0-4 în fața Cehiei și va juca împotriva României pentru menținerea în eșalonul de elită al competiției.

Sursă: AGERPRES

Facebook Comments