FCC UAV s-a revanșat în fața Rapidului și duce finala pentru bronz în decisivul de vineri, de la Arad

by Sorin Haut

FCC UAV s-a revanșat după înfrângerea din primul meci al finalei pentru bronz din LNBF, cu Rapid București și a învins cumva scontat, în sala din Giulești. La București, echipa arădeană a făcut un prim sfert solid, iar apoi și-a conservat avantajul, gestionând un avantaj important luat încă din start. Fără să facă un joc strălucit, ca dovadă că au și pierdut două din sferturi, Hadzovic și colegele sale au fost mai motivate și mult mai precise la aruncările de la distanță. Rapidistele au dat astfel cu piciorul unei mari șanse de a lua medaliile acasă în anul centenarului, după mulți ani de absență de pe podium.

Cu obiectivul (n.n. calificarea în finala campionatului) ratat în acest sezon, galben-albastrele au avut acea tresărire de orgoliu și acum sunt din nou favorite la locul 3, așa cum erau și înaintea confruntării. Al doilea meci s-a încheiat cu scorul de 63-77 (13-33, 15-10, 19-18, 16-16), iar medaliile de bronz se vor da vineri, la Arad. Seria finalei pentru locurile 3-4 se joacă în sistemul cel mai bun din trei meciuri. Meciul decisiv începe de la ora 19, la Sala Polivalentă de pe Mureș.

Formații:

Rapid: Motley 25 (1×3), Wade 19, Popescu 8 (1×3), Kraujunaite 7, Irimia 25, Stănici Diaconu 2, Ghiță, Neagu, Duță.

Arad: Baptiste 19, Akathitou 14 (4×3), Hadzovic 14 (2×3), Greene 12, Pyka 8 (2×3), Bogicevic 8 (2×3), Vîrjoghe 2, Georgieva.

Foto: Baschet Rapid (facebook)

 

 

Facebook Comments