FCC UAV Arad debutează sâmbătă, la Cluj-Napoca, în noua ediție a Ligii Naționale de baschet

by Sorin Haut

Eliminată prematur din Cupa României de CSM Constanța, după două înfrângeri, FCC UAV Arad deschide noul sezon al Ligii Naționale de baschet feminin în deplasare, pe terenul Universității Cluj (foto text), sâmbătă, 14 octombrie, de la ora 13, la sala Horia Demian. Cu o distribuție mult schimbată față de sezonul trecut și cu un nou antrenor pe bancă, sârbul Miroslav Popov, galben-albastrele nu vor avea meci ușor pe Someș, mai ales că gazdele s-au calificat în Final 8-ul Cupei, după o dublă strânsă cu Olimpia Brașov. Cu ex-arădencele Elisabeth Pavel și Alexandra Uiuiu, dar și cu trei straniere (o americancă și două jucătoare din Ucraina) în lot, fetele de la „U” vor emite pretenții în fața unei echipe arădene slăbită față de ultimii ani, deși în lot figurează cinci straniere. Două dintre ele, Keys și Mitrovic, sunt însă accidentate, Hadzovic figurează în lot dar nu se știe dacă și când se va decide să joace, astfel că misiunea arădencelor va fi mai complicată decât în alte dăți în fața studentelor pregătite de Iannis Koukos. Se anunță poate unul din cele mai slabe campionate din ultimii ani, cu doar opt echipe la start, dintre care Sepsi și Constanța se vor lupta pentru titlu.

Se anunță cel mai slab campionat din ultimii ani, doar opt echipe la start! 

Aradul nu poate emite pretenții nici în acest sezon la o finală, însă nu pare să aibă o rivală serioasă la locul 3, deși Clujul și Brașovul râvnesc și ele la podium. Rapid a rămas doar cu românce în lot, iar formațiile din Târgoviște și Târgu Mureș sunt și ele slab cotate. Așadar, baschetul feminin românesc se duce rău în jos, deși la nivel internațional stăm cât de cât bine, cu Sepsi SIC calificată în premieră în grupele Euroligii și cu o formație din Constanța ce vrea să facă o figură frumoasă în EuroCup. Problema cea mare rămâne cu multe jucătoare românce, în special cele tinere, care deși sunt împinse în față de Federație, nu par a avea valoarea necesară de a face față la acest nivel, dovadă și rezultatele catastrofale ale naționalelor. Revenind la LNBF, prima etapă mai programează sâmbătă, 14 octombrie, meciurile: Rapid București – Olimpia Brașov, CSM Târgu Mureș – Sepsi Sfântu Gheorghe și CSM Constanța – CSM Târgoviște. (foto: CSM Constanța Baschet – facebook, u-cluj.ro)

 

 

Facebook Comments