Vacanța a luat sfârșit și pentru medaliata cu bronz a Ligii Naționale de baschet feminin. FCC UAV Arad începe un nou drum, sub comanda experimentatului tehnician sârb Miroslav Popov, dar cu un lot destul de tânăr, format din multe jucătoare autohtone. Anamaria Ciotir și Andreea Fleșer erau sub contract, iar în această vară au mai fost transferate Boglarka Biszak, Bianca Voica Nagy, Paloma Cucu, Andreea Mititelu, Alexandra Ghiță și Blanca Valea, dar și stranierele Tereza Vitulova și Andreona Keys. De fapt, vorbim despre două reveniri în maioul „galben-albastru”, în timp ce situația Brankicei Hadzovic este aproape de a fi clarificată. Fostul căpitan al Aradului va prelua o funcție în cadrul lotului, posibil team manager. Din staff, pe lângă profesorul Dan Moraru apare și Attila Nagy, preparator fizic și la lotul național de senioare și U20.
Mai vine încă o stranieră, Brankica Hadzovic – noul team manager?!
Se mai dorește transferul unei jucătoare străine, iar în paralel se lucrează și la programul de amicale. Printre adversarele arădencelor s-ar putea număra echipa din Novi Sad, Sepsi Sfântu Gheorghe sau o formație din Ungaria, cel puțin unul dintre teste urmând să aibă loc la Arad. Popov va conduce zilnic antrenamente, Boglarka Biszak fiind singura ce a întârziat obiectiv la reunire. Noul sezon al Ligii Naționale începe în luna octombrie, dar până atunci FCC UAV Arad susține o dublă infernală în primul tur al Cupei României, cu vicecampioana CSM CSU Consțanta, pe 23 sau 24 septembrie la Arad și pe 7 octombrie, pe litoral.
Foto: FCC UAV Arad, facebook