Victoria din meciul al doilea al finalei mici cu Olimpia Braşov a fost ultimul meci al lui Bogdan Bulj în acest mandat pe banca echipei FCC ICIM Arad. Sârbul va antrena în prima ligă din China din sezonul viitor.
„Îi mulțumim lui Bogdan pentru munca depusă cu profesionalism în cele trei luni petrecute pe banca echipei noastre și îi dorim multă baftă în carieră!”, e mesajul conducerii clubului.
Bogdan Bulj a preluat-o pe FCC ICIM la începutul lunii februarie și a condus-o de pe bancă în 16 de partide, bifând 10 victorii și 6 înfrângeri.A cucerit medalia de bronz cu formaţia arădeană.
„Prima dată când am venit aici v-am spus că toată lumea vorbea despre revenirea Aradului între primele patru locuri. Și a doua oară când vin la Arad facem asta acum, sunt fericit pentru jucătoare și pentru clubul meu, mult noroc tuturor în viitor”, a declarat Bogdan Bulj.
„Chiar dacă s-a terminat de puţin timp sezonul 2018-2019 din Liga Naţională, se lucrează deja la noua echipă pentru viitoarea stagiune. Pentru postul de antrenor principal există câteva nume în vederea conducerii clubului, iar numele acesta va fi anunţat pe site-ul oficial când se va concretiza”, se mai menţionează pe site-ul oficial al ICIM-ului. (baschetarad.ro)