Întărită considerabil la nivel de lot, în acest început de an, FCC ICIM Arad are acum şanse reale pentru obţinerea unei medalii în Liga Naţională de baschet. Transferurile americancelor Williams şi Lee, dar şi a sătmărencei Ferenczi, revenită în maieul „galben-albastru” după doar un sezon, îi permite echipei pregătite de Bogdan Bulj să se gândească la rezultate importante în primăvară. Arădencele au o primă ocazie să îşi demonstreze forţa în Cupa României, mai exact în sferturile de finală ale celei de-a doua competiţiei interne. Deşi în faţa ICIM-ului stă campioana „en-tire” şi favorita la titlu, Sepsi Sfântu Gheorghe, Hadzovic şi colegele sale încearcă să furnizeze marea surpriză. Se joacă în dublă manşă, tur-retur, aşa că nimic nu e imposibil dacă se obţine un rezultat bun în prima partidă, programată miercuri, 27 februarie, de la ora 18, în Sepsi Arena. Totuşi, Sepsi porneşte în „dubla” cu ICIM din postură de favorită clară, singura echipă ce a reuşit să o învingă în acest sezon fiind marea sa rivală la cucerirea titlului, CSM Satu Mare.
Prima manşă se joacă miercuri
Returul se joacă peste o săptămână, în 6 martie. Sferturile de finală din Cupa României mai programează meciurile: CSM Târgovişte – CSM Satu Mare (miercuri, ora 16:30), Phoenix Constanţa – CSM Alexandria (miercuri, ora 18) şi KSE Târgu Secuiesc – Olimpia Braşov (miercuri, ora 18). Turneul final al Cupei e programat în perioada 30-31 martie.
FCC ICIM are misiune infernală în Cupă, cu Sepsi
Facebook Comments