FCC ICIM a bifat încă două turnee de baschet 3×3

by Sorin Haut

Arena de Baschet din Capitala a gazduit, sambata si duminica, meciurile din cadrul turneelor 5 si 6 din cadrul circuitului Cupa Romaniei 3×3, feminin, editia 2018-2019, la start fiind prezente toate cele 13 echipe inscrise in Liga Naţională. Si daca in debutul intrecerilor din competitia KO am asistat la o dominatie clara a echipei Phoenix Constanta, care si-a adjudecat trei din cele patru turnee din noiembrie, de aceasta data, echipele de top din LNBF au reusit sa obtina victoria in finale, CSM Satu Mare impunandu-se, sambata, in fata rivalei CSM Targoviste, cu 21-16, iar ACS Sepsi Sic Sf. Gheorghe trecand, duminica, de redutabila Phoenix Constanta, cu 21-18.

De altfel, sambata, in turneul al cincilea, CSM Satu Mare a fost de netrecut, Andreea Lazar, Alexandra Uiuiu, Anna Kadar si Laura Adina Pop reusind sa obtina punctajul maxim cu cinci victorii, din tot atatea dispute. Dupa ce s-a impus destul de clar in grupa, CSM Satu Mare a trecut in fazele meciurilor eliminatorii de CSM CSU Oradea, cu 17-12, si în semifinale, de FCC ICIM Arad, cu 14-10, iar in marea finala s-a impus in fata CSM Targoviste, cu 21-16. Astfel, CSM Satu Mare isi trece in cont un nou turneu castigat, dupa ce in noiembrie a reusit sa sparga “monopolul” Phoenix Constanta si sa obtina victoria in turneul 3.

Duminica, a fost randul echipei ACS Sepsi Sic Sfântu Gheorghe sa-si adjudece laurii celui de-al saselea turneu din circuit, Anca Sipos, Nora Demeter, Renata Kovacs si Ildiko Mirne-Nagy reusind sa obtina cinci victorii consecutive. Dupa ce a defilat in grupa, ACS Sepsi Sic Sfântu Gheorghe a trecut de FCC ICIM Arad, în sferturile de finala, cu 17-13 şi de Rapid Bucuresti, in semifinale, cu 16-12. In ultimul act al turneului al saselea, ACS Sepsi Sic Sfântu Gheorghe a dat ochii cu Phoenix Constanta, iar dupa o finala extrem de echilibrata si tensionata, Sipos & Co. au obtinut victoria, cu 21-18.

FCC ICIM Arad a avut o comportare bună, cu calificări până în sferturi, respectiv semifinale, în componenţa: Adela Mercea (foto), Anamaria Ciotir, Marta Fodor şi Dora Ardelean. Conform programului competitional, cele 13 echipe vor mai participa la alte patru turnee in februarie 2019, iar Turneul Semifinal si Turneul Final din 3×3 Cupa Romaniei se vor desfasura anul viitor in finalul lunii mai (in 25 si 26 mai 2019).

Totodata, a doua editie a Ligii Nationale de Baschet 3×3, feminin, va avea loc in vara anului viitor, in perioada 01 iunie – 04 august 2019, si va fi organizata de FRB si 3×3 Romania, cu sprijinul MTS si in colaborare cu partenerii de la Sport Arena. Programul competitional al LNB 3×3, feminin, editia 2019, cuprinde 10 turnee, cu mentiunea ca Turneul Final al LNB 3×3 va avea loc in perioada 3-4 august 2019.

Facebook Comments