FCC Baschet UAV Arad nu a scăpat de rivala ultimilor ani! Semifinală de gală, cu Satu Mare

by Sorin Haut

FCC UAV Arad și-a aflat abia în weekend adversara cu care va lupta pentru calificarea în finala Ligii Naționale de baschet feminin din acest sezon. „Galben-albastrele” și-au obținut ușor biletul pentru penultimul act, dar nu au scăpat de ce se temeau, adică de vicecampioana „en-titre” şi marea rivală din ultimii ani. CSM Satu Mare a pierdut surprinzător acasă cu KSE Târgu Secuiesc, în primul meci din sferturi, 65-71 și apoi s-a chinuit să ducă seria din sferturi în decisiv, riscând chiar eliminarea! Au câştigat însă dramatic în deplasare, cu 67-65 şi apoi sâmbătă, pe teren propriu, cu 88-67. Secuiencele, în premieră în play-off, au avut meritul de a se bate de la egal la egal cu mult mai titratele lor adversare, deşi au terminat sezonul regulat abia pe locul 7! În schimb, Hadzovic și colegele sale de la Arad și-au respectat statutul de favorite și au încheiat rapid seria din primul tur de play-off, cu Sirius Târgu Mureș, de care au trecut cu 2-0 la general. A fost 84-48 acasă și 80-56 pentru arădence, la Târgu Mureș. În cealaltă semifinală a campionatului se înfruntă campioana în exerciţiu şi marea favorită la titlu şi în acest an, Sepsi SIC Sfântu Gheorghe, 2-0 în sferturi cu “U” Cluj şi Phoenix CSU Simona Halep Constanța, care a trecut tot cu 2-0 de CSM Alexandria. Revenind la duelul dintre Satu Mare şi Arad, va fi a patra semifinală de campionat între cele două formaţii. Primul duel din play-off a fost în 2009, în sezonul de debut în prima ligă a sătmărencelor, care treceau surprinzător de „galben-albastre” cu 2-1. Revanșa echipei de pe Mureș a venit în 2011, când a câștigat titlul după 3-1 în finala cu CSM. Au urmat două sezoane în care cele două echipe s-au luptat în semifinalele campionatului. În 2012, câștig de cauză au avut sătmărencele cu 2-1, cu acelaşi scor impunându-se arădencele un an mai târziu.

Terenul propriu şi rezultatele o dau favorită pe CSM, Aradul este mai proaspătă fizic

În acel sezon, „galben-albastrele” aveau să-și treacă în palmares ultimul titlu de până acum. Ultima confruntare directă din semifinale a fost anul trecut. Atunci s-a jucat în sistemul “3 din 5 jocuri”, exact ca şi acum, iar CSM Satu Mare s-a calificat cu 3-0 la general. Clasarea superioară la finalul sezonului regulat dar şi scorul întâlnirilor directe din această stagiune, 3-1, cu o dublă victorie la limită în Cupă, îi conferă CSM-ului statutul de favorită în faţa Aradului în semifinala din 2022, asta şi pentru că va juca acasă un eventual meci decisiv. Rămâne de văzut dacă FCC Baschet UAV Arad va reuși să răstoarne calculele hârtiei, mai ales că acesta este şi obiectivul echipei în acest sezon, calificarea în finală! Aradul a început sezonul cu portughezul Jose Araujo, dar chiar înfrângerea clară, din returul de la Satu Mare, a dus la plecarea sa de la cârma FCC-ului. Sârbul Bogdan Bulj a fost readus la Arad şi are în faţă cea mai mare provocare din cele trei mandate ale sale pe Mureş, totul începând acum cinci ani, în 2017. Dacă terenul şi rezultatele îi sunt favorabile, CSM Satu Mare vine după o perioadă foarte încărcată, cu meciuri tot la 2-3 zile pe final de sezon regulat, plus o semifinală neaşteptat de crâncenă, cu KSE Târgu Secuiesc.

Seria semifinală începe în Sătmar, pe 7 şi 8 aprilie şi se mută apoi, la Arad, în 11 aprilie!

Aradul a câştigat două zile în plus de pregătire în perspectiva semifinalei, iar orice detaliu ar putea conta într-o astfel de confruntare-maraton, probabil în patru sau cinci episoade. De asemenea, ibericul Miguel Lopez s-a confruntat cu multe probleme de efectiv în ultima vreme, cea mai gravă fiind a pivotului Kostowicz, accidentat grav în turneul final al Cupei României. Rămâne de văzut dacă americanca s-a refăcut pentru semifinala cu FCC UAV, ea având oricum de recuperate fizic. Parcă mai mult decât în ultimii ani, când s-au mulţumit cu bronzul, „galben-albastrele” au destule resurse pentru a reuşi calificarea în ultimul act, loturile fiind destul de echilibrate. Semifinala Satu Mare – Arad se va juca în sistemul “cel mai bun din 5 meciuri”, cu primele două în sala LPS din Satu Mare, joi, 7 aprilie şi vineri, 8 aprilie, orele urmând a fi anunţate în curând. Semifinala se mută apoi la Arad, unde este programat meciul cu numărul trei, luni, 11 aprilie, pentru ca o zi mai târziu, marţi, 12 aprilie, dacă va fi nevoie, să se dispute meciul patru. Dacă semifinala merge în decisiv, acesta va avea loc vineri, în 15 aprilie, la Satu Mare.

 

Facebook Comments