FC Hermannstadt joacă în această seară la Ploiești, cu Petrolul, în cadrul etapei a 25-a, dar în paralel este activă în ultima zi de mercato. Formația de pe Cibin a bătut palma cu Gabriel Iancu (28 de ani), fostul jucător al celor de la FCU Craiova 1948, care poate debuta chiar sâmbătă, împotriva UTA-ei, în cadrul rundei a 26-a din Superliga. Fotbalistul crescut de Gică Hagi la Viitorul a avut 17 apariții la Craiova, reușind să marcheze două goluri, unul din ele chiar împotriva „Bătrânei Doamne”, în toamnă, la Arad, în eșecul fostei sale echipe, 1-2. Iancu, care a semnat până în vară cu Hermannstadt, este cotat la 700 de mii de euro pe transfermarkt.
Iancu întărește ofensiva sibiană, rămâne și golgheterul Paraschiv
Existau ceva șanse ca prin acest transfer oficializat de sibieni în cursul zilei de astăzi să se facă loc plecării lui Daniel Paraschiv, atacant ce a refuzat Dinamo Kiev de frica războiului, dar tentat să dea curs ofertei maghiarilor de la MOL Fehervar. Totuși, afacerea nu se face, sibienii considerând suma de 700 de mii de euro prea mică, astfel că golgheterul Paraschiv rămâne până în vară la Sibiu. Asta dacă nu apare pe ultima sută de metri o ofertă avantajoasă atât pentru club cât și pentru jucător.