Suporterul UTA-ei, rănit la derby-ul cu Poli, a scăpat ieftin

by Sorin Haut

Fanul UTA-ei, rănit la derby-ul cu Poli, nu e în stare gravă, aşa cum s-a anunţat iniţial duminică sau chiar azi, pe unele surse media. Originar din Braşov, tânărul lovit – din spusele martorilor – de jandarmi, a ajuns duminică la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.

Pacientul a primit asistenţă medicală, dar nu a fost internat în spital, ci a intrat doar pe UPU. A avut un traumatism cranio-cerebral, fără complicaţii, nu a fost nevoie de spitalizare”, ne-a declarat directorul medical al spitalului, Corina Crişan. Suporterul UTA-ei, care a spus că nu îşi aminteşte foarte multe din momentul în care a fost rănit, rămâne cu o sperietură dar probabil şi cu sechele în urma loviturii primite.

Acum, rămâne să decidă dacă va face sau nu o plângere penală împotriva făptaşului deocamdată anonim (poate există o filmare în acest sens), pentru că o astfel de lovitură putea avea urmări mult mai grave. Cert e că derby-ul vestului, UTA – Poli, nu a fost lipsit nici de această dată de incidente, jandarmii fiind depăşiţi în multe momente de evenimente.

Foto: uta-arad.ro

Facebook Comments