CS Fan Arad, club condus cu succes de Ştefan Gog, s-a remarcat încă de la înfiinţarea sa, în 2012, legând un şir neîntrerupt de titluri şi medalii naţionale obţinute de sportivii săi în voleiul pe plajă, sport olimpic. Mai mult, la Arad au avut loc tot în organizarea clubului competiţii naţionale importante, iar oraşul nostru a devenit un centru important al beach-volley-ului românesc. După şapte ani consecutivi cu podium naţional la nivel de seniori, în 2021 a venit rândul experimentaţilor Cătălin Lelea şi Emil Lung să se remarce cu un titlu naţional, al zecelea pentru primul şi al patrulea pentru cel din urmă. Cei doi sportivi ai CS Fan treceau cu 2-0 la seturi, în finala de de plaja Blanco by Bavaria Blue din Mamaia de alţi doi reprezentanţi ai unui club arădean, Westar, Sergiu Gligor şi Adrian Crişan. Un titlu naţional recompensat cum se cuvine de preşedintele clubului, Ştefan Gog, în cadrul unei gale ce a avut loc zilele trecute. Cei doi performeri, sportivii anului 2021 pentru CS Fan, au primit plachete, cadouri, dar şi câte 2.500 de lei fiecare. De performanţa remarcabilă a celor doi sportivi au uitat însă organizatorii Galei Sportului Arădean 2021. Lelea şi Lung nu au fost incluşi în clasamentul celor mai buni zece sportivi arădeni ai anului trecut, deşi pe această listă figurau alţi sportivi într-adevăr cu medalii, dar unii dintre ei cu podiumuri doar la nivel de juniori sau cadeţi (fără alte rezultate internaţionale), aşadar rezultate sub cele obţinute de sportivii de la Fan, campioni naţionali la nivel de seniori. Celelalte trei titluri naţionale ale celor de la Fan, de la înfiinţare, au fost obţinute de tandemurile Lelea – Holhoș (2013), Lung – Holhoș (2015) și Lelea – Bădiceanu (2018), clubul mai având în palmares patru titluri de vicecampioană, trei la masculin și unul la feminin și o medalie de bronz.
Au fost uitaţi la Gala Sportului Arădean! Cei doi performeri au adunat 14 titluri, împreună
Iată ce au declarat cei doi campioni ai Aradului la evenimentul organizat la acest început de an: “Sunt mulţumit că am reuşit să câştigăm titlul naţional, de asemenea mă bucur că au fost organizate ceva mai multe turnee decât în anul precedent, au apărut cele de la Iaşi sau Sighet. E bine, totuşi, că profesioniştii au putut juca şi în turnee de amatori, căci astfel am reuşit să putem pregăti mai bine faza finală a Campionatului Naţional. Având în vedere contextul pandemiei şi faptul că nu ne-am putut antrena chiar atât de mult cum ne-am fi dorit, eu zic că este un rezultat foarte bun pentru noi. Acum, aşteptăm să vedem ce va fi în acest an, important e să fim sănătoşi şi încercăm să jucăm în continuare. Noi deja jucăm mai mult de plăcere, pentru că motivaţia financiară nu e chiar atât de mare”, a spus Lelea într-un interviu acordat colegului nostru Călin Moga. “Din punct de vedere sportiv, 2021 a fost un an foarte bun, pentru că eu veneam după o absenţă lungă, fără să pot participa în ultimii ani şi aveam nevoie de o revenire cu un rezultat bun. Pot spune că pe toate planurile a fost ok, au apărut şi turnee organizate în premieră, ceea ce e îmbucurător. Personal, sunt mulţumit de ceea ce am realizat, poate din punct de vedere al pregătirii se putea mai bine”, a spus Lung.
Dezamăgiţi de lipsa de implicare şi susţinere financiară a Federaţiei
Cei doi campioni naţionali sunt însă dezamăgiţi de lipsa implicării Federaţiei, a cărei susţinere financiară nu există. De asemenea, lipsa unei strategii pe termen mediu şi lung pentru beach-volley, face ca România să nu conteze pe plan internaţional în acest sport. În vreme ce alte ţări vecine, precum Ungaria, Serbia sau Bulgaria, pun la dispoziţie chiar şi săli cu nisip, pe timp de iarnă, putându-se juca turnee şi competiţii pe tot parcursul anului, în România sezonul are loc doar vara, cu mult mai puţine turnee organizate decât în alte ţări.