FAN ARAD, APROAPE DE PODIUM LA ETAPA BALCANICA DE VOLEI PE PLAJA

by Sorin Haut

Vicecampionii naţionali Adrian Holhoş şi Moisă Abrudan au ratat de puţin o medalie la etapa balcanică de volei pe plajă desfăşurată în week-end în Bulgaria. Echipa Fan Arad s-a clasat la finalul întrecerii pe locul 4, cu un bilanţ de trei victorii şi două înfrângeri. În semifinale, sportivii noştri au fost depăşiţi cu 2-1 la seturi de un tandem al gazdelor, care avea să cucerească la final şi primul loc, iar în meciul pentru locul 3, Holhoş şi Abrudan au cedat dramatic tot în faţa unor bulgari, scor final 1-2 la seturi (21-16, 19-21, 11-15).

Gazdele le-au răpit medalia

Au făcut un concurs bun, dar din păcate au ratat clasarea pe podium. În meciul pentru locul 3 au condus cu 1-0 la seturi şi 19-18. Faţă de prima etapă, de la Timişoara, a fost mai bine, dar tot timpul se poate mai mult”, ne-a declarat preşedintele-antrenor al Fan Arad, Ştefan Gog. Clasaţi pe locul 5 la prima etapă balcanică, de pe Bega, Holhoş şi Abrudan se pregătesc acum de Cupa Continentală din Malta, programată în perioada 20-21 septembrie.

Pregătiţi pentru Malta

România va mai fi reprezentată şi de campionul naţional Marius Mascovits (CSM Arad), care va trebui să îşi găsească un partener în condiţiile în care colegul său, Andrei Laza, a început pregătirile pentru voleiul de sală cu Tomis Constanţa. Cupa Continentală are ca scop atribuirea de bilete pentru Jocurile Olimpice din Brazilia. Partenerul media al Fan Arad este portalul livearad.ro.

 

 

 

Facebook Comments