FALCĂ VISEAZĂ LA POSTUL LUI BLAGA ȘI PREGĂTEȘTE REVOLTA ÎN PNL

by Florian Popa

Chemarea lui Vasile Blaga a creat un adevărat cutremur în PNL, dar mai ales în vechiul PDL, scrie stiripesurse.ro. Faptul că Vasile Blaga a încercat să țină la secret motivele audierii sale și a dat vina pe accidentul de mașină, ulterior fiind contrazis de purtătorul de cuvânt al DNA, i-a făcut pe baronii vechiului PDL să vadă o oportunitate în tot acest scandal.

Vasile Blaga este vulnerabil în acest moment, pentru că nu se știe exact în ce direcție va evolua dosarul de la DNA. Surse din vechiul PDL au explicat pentru stiripesurse.ro că pe parcursul zilei de ieri s-a activat vechea rețea de opozanți ai lui Vasile Blaga.

Sursele noastre susțin că un potențial cap al revoltei ar putea fi Gheorghe Falcă, primar al Aradului. Acesta își dorește să treacă definitiv în politica centrală, iar în interiorul partidului și-a exprimat clar dorința de a fi trecut pe lista scurtă a potențialilor premieri ai PNL. Cel care se opune ascensiunii lui Falcă este tocmai Vasile Blaga.

Între cei doi grei ai vechiului PDL relațiile sunt controversate de foarte mult timp. Cel mai aprins episod a avut loc după alegerile europarlamentare din 2014, când tensiunile au atins cote maxime. Conducerea vechiului PDL s-a reunit în Modrogran 22 într-o ședință secretă, la care au participat doar liderii cu adevărat grei. În această ședință, Falcă și oamenii săi urmau să-l decapiteze pe Vasile Blaga, însă liderul PDL a scos asul din mânecă: a propus alianță rapidă cu PNL și în acest sens l-a sunat pe Crin Antonescu, liderul de atunci al PNL. Cu Antonescu vorbind pe speaker i-a pus Blaga pe oamenii lui Falcă cu botul pe labe și a pornit proiectul care astăzi a ajuns să reprezinte fuziunea între PDL și PNL. Bonus, Vasile Blaga l-a mandatat pe Falcă să fie omul de legătură cu PNL, în pașii procedurali care trebuiau făcuți ulterior discuției.

Acest episod nu a fost uitat de greii vechiului PDL, iar acum se ascut săbiile. Din informațiile noastre Falcă își caută aliați, iar dacă lucrurile vor evolua negativ pentru Vasile Blaga în relație cu DNA, atunci se va forța un puci la nivelul partidului.

Liderii din vechiul PNL și-au luat popcorn și intenționează să asiste de pe margine la războiul săbiilor lungi care se prefigurează în vechiul PDL. Liberalii au intenția de a nu se implica, dar în totalitate spectatori nu vor putea să fie.

Facebook Comments