Primăria PNL-istului (fost PDL-ist) Gheorghe Falcă nu vede nimic dubios în retrocedarea din satul Nadăș, județul Arad, care a făcut obiectul unor lungi procese și în legătură cu care doi judecători au fost deja arestați preventiv, după ce DNA intrase pe fir.
Chiar dacă DNA a obținut în instanță anularea certificatului de urmași prin care Mihai și Viorica Colțeu au primit inclusiv retrocedarea unui sat întreg, familia în cauză este în continuare proprietară pe cantoane și clădiri din Arad. Una dintre clădirile retrocedate de către primarul Aradului, Ghiță Falcă, era destinată, în urmă cu un deceniu, Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), scrie Cetățeanul.net.
Familia Colțeu din Arad a primit mai multe proprietăți în județul amintit, susținând că deține drepturile de moștenire ale nepoatei unui grof. Procurorii anticorupție au descoperit, iar judecătorii au ajuns la aceeași concluzie, falsuri în unul dintre certificatele de moștenire prin care cuplul Colțeu a obținut retrocedarea unei localități, satul Nadaș, așa că acum și retrocedările din Arad ar trebui cel puțin verificate de autoritățile locale. Printre retrocedări se află și o clădire importantă din Arad.
Viorica și Mihai Alexandru Colțeu au cerut, printre altele, retrocedarea unui imobil de pe strada Cloșca din Arad. Conform datelor primite de la ANCPI, clădirea se află și în acest moment în proprietatea celor doi soți, deși calitatea lor de moștenitori este cel puțin suspectă în acest moment.
În anul 2006, clădirea se află în proprietatea statului, prin Ministerul Dezvoltării Regionale, și era dată în folosință chiar ANCPI pentru oficiul local.
În ciuda deciziilor procurorilor și ale judecătorilor, reprezentanții Primăriei Arad, condusă de către Gheorghe Falcă, au transmis, pentru site-ul de știri citat, că, pentru moment, nu există suspiciuni legate de retrocedările din Arad date soților Colțeu.
“Retrocedările către familia Colțeu au fost făcute în baza unui alt certificat de moștenitor față de cel de la Nadăș. Acesta nu a fost contestat până acum de nimeni”, a transmis Biroul de Comunicare.
Sursa: psnews.ro