Dacă vă era dor de mesajele tovarășului Nicolae Ceaușescu, transmise oamenilor muncii, poporului, de 1 Mai, 23 August, Anul Nou, nicio problemă. Are grijă Marele Conducător al Aradului, Gheorghe Falcă, vrednicul urmaș al lui nea Nicu, să reînvie tradiția, cu mesaje și mai originale, și mai pline de realizări mărețe, și mai grandioase.
Dacă se apropie Zilele Aradului, nu se putea ca păstorul Ghiță să nu lanseze un mesaj pentru oile ascultătoare, care îl votează din patru în patru ani cu o voioșie demnă de o cauză mai bună. Mesajul e desprins din Epoca de Aur, cu producții la hectar de tip nou, cu prosperitate, succesuri nenumărate, ce mai, o viață demnă de invidiat pentru orice străin al locurilor. Dacă n-ai fi arădean, ți-ai vinde tot ce ai și te-ai muta în Aradul zugrăvit de marele conducător descălecat de la Brad.
„Aradul e din ce în ce mai prosper și mai schimbat în bine de la un an la altul. E un oraș din ce în ce mai ofertant pentru propriii săi locuitori“, ne spune cu însuflețire conducătorul iubit. Într-adevăr, oferta e tot mai mare. În special la gunoi: gem coșurile de pe centru de atâta prosperitate și ofertă, urlă de bucurie și dau pe dinafară pubelele din cartiere. Așa ofertă la gropi, străzi sparte și trotuare acoperite cu nisip și pietriș, în urma lucrărilor, parcă n-a mai fost niciodată în Arad. Și sportul s-a schimbat în bine, în ultima vreme: nu mai scoatem apa de pe Motorul cu ușa, să ne facem de râs în toată România. UTA s-a mutat la Șiria, o comună nu așa prosperă și ofertantă ca paradisul lui Falcă, dar care poate pune la dispoziția unei echipe de tradiție un stadion cât de cât decent.
Același măreț conducător ne vorbește și de programul special pe care l-a pregătit el, ca stăpân al locurilor, pentru plebea din Arad, cu mare dărnicie, chiar dacă n-am fi meritat cu toții acest efort pe care-l face din banii noștri, fiindcă n-am prea fost ascultători. „Concerte, expoziții, spectacole în piețele Aradului și serbări câmpenești pe malul Mureșului, proiecții de film, zile luminoase și chiar nopți albe alcătuiesc programul efervescent al Zilelor în care în bucurăm împreună (n.r. iar l-a înfrânt gramatica pe domnul primar, această fiară cu șapte capete). E, de fapt, o concentrare festivă a ceea ce colegii mei din Primărie și din Centrul Municipal de Cultură fac de-a lungul întregului an“, ne spune Vizionarul. Că bine le-ai descris, domn primar. Cam așa e cu administrarea Aradului în ultimii 13 ani cu ghinion: sărbători câmpenești, spectacole în piețe, concerte (cu manele fără număr) și multă, multă veselie. Numai că de la atâta petrecere, Aradul a rămas fără un stadion decent, CET-ul stă să-și închidă porțile, ștrandul e mort de câțiva ani, UTA a murit și ea de vreo 2-3 ori în ultimii 13 ani, sportul, în general, e la pământ, cultura a fost și ea coborâtă la un nivel nemaintâlnit.
Din păcate, primarul Gheorghe Falcă trăiește într-un Arad al lui, pe persoană fizică, în care curge numai lapte și miere. „Aradul e din ce în ce mai prosper și mai schimbat în bine de la un an la altul. E un oraș din ce în ce mai ofertant pentru propriii săi locuitori. Iar acest lucru se vede și în programul acestor Zile, care, din cartiere până în centru, de pe malul atât de frumos al Mureșului și până în Cetate și Ștrand, desenează o hartă a bucuriei de a locui împreună în Arad”, încheie plin de mândrie primarul Gheorghe Falcă.
Nici n-ar putea trăi în tristețe în Arad, cum o fac din păcate majoritatea arădenilor. Buzunarele pline, mașinile de lux, casele, vila de pe Malul Mureșului și conturile grase, acumulate în 13 ani din salariul de primar, desenează o hartă a bucuriei domnului Falcă de a locui în Arad.