FALCA ACUZA: IMPREUNA CU IOAN CRISTINA L-AM PROPUS PE CIONCA LA CJA. INTRE TIMP A UITAT

by Cosmin Mihuta

Co-președintele PNL Arad, Gheorghe Falcă, a vorbit joi, în cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc la sediul partidului, despre ședința Comitetului Județean Executiv al PNL Arad și despre rezultatul votului din competiția dată între Iustin Cionca și Adrian Țolea pentru desemnarea candidatului pentru președinția Consiliului Județean Arad. Falcă a mai explicat că Cionca, ieșit câștigător din competiție, va trebui să fie validat de către Colegiul Director Județean al PNL Arad într-o ședință ce va avea loc pe 22 ianuarie.

„Miercuri a avut loc o ședință a Comitetului Județean Executiv, unde au existat trei candidaturi pentru postura de candidat al Partidului Național Liberal pentru președinția Consiliului Județean Arad. Unul dintre aceștia, domnul Samuel Caba și-a retras candidatura încă de la începutul ședinței, în competiție rămânând domnul Iustin Cionca și domnul Adrian Țolea. Au fost 33 de voturi, 17 fiind în favoarea domnului Cionca, 15 în favoarea domnului Țolea, un buletin de vot fiind nul. Astfel, domnul Cionca va conduce lista de consilieri județeni ai Partidului Național Liberal. Mai are însă nevoie de validarea Colegiului Director Județean, o structură din care fac parte peste 200 de membri, primari, viceprimari, consilieri și conducerea filialelor. Această ședință a Colegiului Director Județean al PNL Arad va avea loc pe 22 ianuarie, la ora 15:00, la Teatrul de Stat Ioan Slavici. Cât despre ceea ce a apărut în anumite publicații online, vă pot spune că întotdeauna voi merge la drum cu un partener. Eu și domnul Ioan Cristina l-am propus în toamna anului 2015, la București, pe domnul Iustin Cionca. Eu și domnul Cristina! Despre acest lucru i-am adus aminte domnului Cristina ieri, iar într-un moment din finalul ședinței și-a adus aminte și acesta că împreună cu dânsul, la București, am scris numele domnului Cionca. Asta înseamnă că unul dintre noi respectăm strategia pe care am convenit-o și propus-o în urmă cu multe luni pentru Consiliul Județean. Într-un final important este că domnul Cionca a câștigat și că majoritatea oamenilor din CJEx l-au susținut. La ședința CDJ al PNL Arad din 22 ianuarie, domnul Iustin Cionca va prezenta în fața delegaților programul cu care acesta, împreună cu echipa de candidați la Consiliul Județean, se va prezenta în fața cetățenilor”, a declarat co-președintele PNL Arad, Gheorghe Falcă.

 

Facebook Comments