Facebook a anunțat că va începe să blocheze reclamele care descurajează în mod explicit oamenii să se vaccineze, scrie hotnews.ro. Facebook a mai anunţat și o nouă campanie de informare pentru vaccinarea împotriva gripei. Facebook a fost presată mult în ultimii doi ani să ia măsuri pentru limitarea propagării informațiilor dăunătoare, în condițiile în care mișcarea antivaccinare a câștigat adepți.
Facebook a fost presată de oficiali şi de grupuri din domeniul sănătăţii să combată conţinutul anti-vaccinare şi dezinformările de pe platforma sa. Compania a explicat că, deşi un vaccin pentru Covid-19 nu va fi disponibil pentru ceva timp, pandemia a scos în evidenţă importanţa unui comportament preventiv în domeniul sănătăţii.
Prevederile anterioare ale Facebook interziceau reclamele care conţineau dezinformări legate de vaccinuri, dar permiteau reclame care se opuneau vaccinurilor, dacă acestea nu conţineau afirmaţii false.
Reclamele care susţin sau se opun legislaţiei sau politicilor guvernamentale referitoare la vaccinuri, inclusiv pentru un vaccin destinat Covid-19, vor fi permise în continuare, a precizat compania. Noua politică va fi implementată în următoarele zile.
Facebook va începe din această săptămână să direcţioneze utilizatorii către informaţii despre vaccinul pentru gripă şi modul în care poate fi obţinut, potrivit directorului pentru sănătate al companiei, Kang-Xing Jin.