Facebook a transmis că va schimba regulile platformei, pentru a oferi mai multă protecție persoanelor publice. În această categorie vor fi incluși jurnaliștii și activiștii, scrie antena3.ro.
Cele două categorii vor fi considerate persoane publice ”în mod involuntar”, iar platforma de socializare va asigura o protecție mărită împotriva hărțuirii și a agresivității care-i vizează.
Anunțul a fost făcut de șeful departamentului de securitate globală de la Facebook, transmite Reuters. În prezent, politica companiei permite publicarea unor comentarii mai critice la adresa persoanelor publice, comparativ cu cele la adresa celor particulare.
Această abordare urmează să se schimbe. Facebook consideră că „apărători drepturilor omului” și ziaristii sunt în vizorul publicului din cauza muncii lor, nu a personalității.
Anunțul vine în contextul în care rețeaua de socializare se află în vizorul autorităților de reglementare la nivel global din cauza practicilor sale de moderare a conținutului. O fostă angajată a companiei a fost audiată în Senatul Statelor Unite, săptămâna trecută, după ce a denunțat practicile rețelei.
În ultimele săptămâni, modul în care Facebook tratează figurile publice și conținutul postat de ele sau la adresa lor este subiectul unor dezbateri intense. Discuțiile au vizat sistemul de „verificare încrucișată” al companiei. Acesta îi exceptează pe unii utilizatori, foarte vizibili, de la regulile obișnuite.
În privința protecției acordate în mediul online, rețeaua de socializare face diferențe între persoanele publice și cele private. Astfel, internauții au voie, în general, să scrie pe platformă că doresc moartea unei vedete, câtă vreme cât nu etichetează persoana respectivă. Acest lucru nu este valabil pentru persoanele particulare și, mai recent, nici pentru jurnaliști.
Compania nu a transmis date cu privire la toate categoriile de persoane care intră în categoria „fără intenția lor”, precizând că sunt evaluate de la caz la caz.
La începutul acestui an, Facebook a spus că va elimina conținutul care ia în râs moartea lui George Floyd. Acesta este considerat persoană publică „în mod involuntar”.
Antigone Davis, șeful departamentului de securitate globală al companiei, explicat că vor fi interzise mai multe tipuri de atacuri la adresa peroanelor publice, ca parte a unui efort de a reduce astfel de situații cu care se confruntă femeile, persoanele de culoare, sau membrii comunității LGBTQ.
Totodată, nu va mai fi permisă publicarea de conținut violent sau cu tente sexuale nedorite, imagini editate cu caracter sexual, desene sau atacuri la înfățișarea unei persoane în comentariile de pe profilele persoanelor publice.
Facebook mărește protecția jurnaliștilor și activiștilor, care vor fi considerați persoane publice
Facebook Comments