Liderul partidului ultranaţionalist şi xenofob ceh SPD, Tomio Okamura, a anunţat marţi crearea unui nou grup în Parlamentul European, „Europa Naţiunilor Suverane”, care include şi partidul de extrema dreaptă german Alternativa pentru Germania (AfD), informează agerpres.ro.
„Programul este împotriva Acordului Verde European, a migraţiei şi a islamizării Europei”, a declarat Okamura la o conferinţă de presă la Praga, în care a subliniat că obiectivul său este de a returna către politica naţională „atribuţiile Bruxellesului”. Prezentarea noului grup, precum şi componenţa acestuia, vor fi anunţate miercuri în Parlamentul European.
Este de aşteptat ca printre partenerii din noua alianţă să se numere formaţiunea Se Acabo la Fiesta (Petrecerea s-a terminat, SALF) a politicianului şi polemistului spaniol Alvise Perez, partidul antiimigraţie Reconquete din Franţa, formaţiunea de extremă dreapta Confederaţia din Polonia, partidul naţionalist bulgar şi prorus Renaşterea, partidul Republika din Slovacia şi formaţiunea Patria Noastră din Ungaria, format din foşti lideri cu poziţii radicale ai partidului de extremă dreapta ungar Jobbik.
Partidul ceh Libertate şi Democraţie Directă (SPD) are un singur europarlamentar, pe Ivan David, care a făcut parte din grupul Identitate şi Democraţie (ID), denumirea anterioară sub care au fost grupate partidele de extremă dreaptă în legislatura europeană din 2019-2024.
Tot din această familie politică făcea parte şi Alternativa pentru Germania (AfD), exclusă din ID după scandalurile în care a fost implicat capul său de listă, Maximilian Krah, care a declarat, între altele, că în organizaţia nazistă SS „nu toţi erau criminali”.
AfD ar urma să devină cea mai mare forţă din grupul „Europa Naţiunilor Suverane”, cu 14 deputaţi din cei 23 de europarlamentari din şapte ţări membre pentru a crea un grup, conform regulamentului.
Astfel că Parlamentul European va înregistra o nouă familie politică de extremă dreapta, care se adaugă grupului recent apărut „Patrioţi pentru Europa”, al premierului ungar Viktor Orban, şi din care fac parte partidul eurosceptic Vox (Spania), formaţiunea ultranaţionalistă FPO (Austria), partidul populist ANO din Cehia şi formaţiunea conservatoare şi de extrema dreaptă portugheză Chega.
Extrema dreaptă germană AfD şi partidul xenofob ceh SPD creează un nou grup în Parlamentul European
Facebook Comments