Consiliul Judeţean Arad găzduieşte în această perioadă două expoziţii care reunesc poşete handmade şi picturi ale unor cunoscute şi apreciate artiste arădence. „Venim în sprijinul creatorilor arădeni, de care suntem mândri şi dorim să îi sprijinim în promovarea produselor”, a declarat Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.
Expoziţia de poşete handmade este realizată de creatoarea Alexandra Gidinceanu. Fiecare poşetă este însoţită de versuri ale unor scriitori celebri, care redau de fapt povestea din spatele creaţiei. „Atât de mult o iubeam eu pe ea că însuşi cerul se curba albastru” … este doar unul dintre versurile scrise de Nichita Stănescu, versuri care însoţesc creaţiile artistei. „Fiecare poșetă are propria ei personalitate. E unică și, îmi place să cred, spune ceva despre cea sau cel care o poartă. E mai mult decât un simplu accesoriu, e o mică bucățică din sufletul fiecăruia. Și când ajungem la suflet, ajungem la poezie”, povestește Alexandra.
Totodată, Consiliul Judeţean Arad găzduieşte şi o inedită expoziţie de tablouri ale artistei Corina Pecican (Braşovan). Membră a Asociaţiei Artiştilor Plastici „Ion Andreescu”, lucrările în ulei şi acril redau teme florale, peisaje și elemente simbolice. Tablourile sale transmit o adevărată fascinaţie a culorilor pastelate și o senzaţie plăcută de căldură, oferind sentimentul de pace şi linişte interioară.
Creaţiile celor două artiste aşteaptă să fie vizitate, de luni până vineri, între orele 8.00- 16.00, la sediul Consiliului Judeţean Arad.