La cea de a 65-a expoziție personală deschisă de curând în Sala Clio de pe strada Horia, Virgil Jireghie, ne demonstrează hotărât că renunțând la tradiționalism găsește suficiente resurse pentru a ne stârni atenția prin alte modalități de expresie. Făcând abstracție de aparenta apartenență la clasicism impusă de o îndelungată profesie universitară într-o instituție care marchează bine spiritul arădean, de vârstă și cunoștințele însușite în vechea școală românească, artistul încărcat de premii și distincții meritate, ne încântă cu o nouă viziune asupra fotografiei, căreia îi conferă alte dimensiuni în artele vizuale. Om umblat în lume, inspirat și novator, Virgil Jireghie a trecut definitiv de la reportajul documentar realist, la foto-pictura expresionistă împingând-o spre un suprarealism metaforic. Plecând de la un concurs de motociclete, Cavalerii Regelui Dragon așa cum sunt numiți așii puternicelor motoare pe două roți, sunt prezentați în contururi neclare și nuanțe nedefinite sugerând atmosfera fierbinte a întrecerii Enduro, cu oameni curajoși, într-un spațiu plin de pericole care stârnesc deopotrivă emoții atât spectatorilor răspândiți pe traseu cât și concurenților. Autorul nu ne prezintă, așa cum ne-am fi așteptat, chipuri crispate, portrete și înfățișări marcate de tulburătoarele viraje. Ba chiar trece ușor peste pericolul care pândește la tot pasul ca și peste infățișările tulburătoare generate de rivalitatea caiilor putere. Nu prezintă prim planuri și imagini fotografice șocante, luate din unghiuri neobișnuite. Toate acestea sunt sugerate exclusiv print-o culoare lipsită de concretețe, aparent nedefinită, nuanțată, sugerându-ne atmosfera evenimentului. Impresie, tulburare creată de mișcare și mai ales de viteza bolizilor plini de energie, asemenea dragonilor, ai balaurilor din legendarele basme care ne-au umplut copilăria. Virgil Jireghie, stăpânește și conduce cu măestrie posibilitățile oferite de tehnica fotografică contemporană, rupând definitiv bariera care separa fotografia de pictură, dezvăluindu-ne și prin această expoziție largile posibilități de care dispune în lumea artelor vizuale.
Felicitări, maestre !!!
Horia Truță