Sicriul cu trupul neinsufletit al Reginei Ana a fost adus in tara marti, pe Aeroportul Henri Coanda.
Dupa o rugaciune catolica prezidata de arhiepiscopul-mitropolit Ioan Robu si de Petru Gherghel, episop romano-catolic de Iasi, in prezenta reprezentantului Patriarhiei Ortodoxe Romane, Nifon, arhiepiscopul Targovistei, cortegiul va porni spre Castelul Peles.
Regele Mihai nu va participa la aceste ceremonii, ca urmare a recomandarii medicilor. Vor fi insa prezente patru dintre cele cinci fiice ale cuplului regal, precum si nepotul Nicolae Medforth-Mills, relateaza news.ro. Dupa ce la Aeroportul Henri Coanda va fi rostita o rugaciune catolica de catre IPS Ioan Robu, in prezenta reprezentantului Patriarhiei Ortodoxe Romane, sicriul va fi transportat la Castelul Peles, unde va fi depus in Holul de Onoare. La Castelul Peles va fi oficiata o slujba ortodoxa de catre IPS Nifon, in prezenta IPS Ioan Robu, iar in Sinaia vor suna clopotele tuturor bisericilor ortodoxe si ale bisericii catolice din localitate.
Miercuri, intre orele 10.00 si 18.00, sunt asteptate oficialitatile care doresc sa-i aduca un ultim omagiu reginei. Miercuri seara, trupul neinsufletit al Reginei Ana va fi adus la Palatul Regal, din Bucuresti si va fi depus in Sala Tronului. Va avea loc o ceremonie privata, urmand sa fie rostita si o rugaciune catolica prezidata de IPS Ioan Robu, in prezenta reprezentantului Patriarhiei Ortodoxe Romane.
Incepand de joi, timp de doua zile, intre orele 8.00 si 22.00, accesul va fi liber pentru toti cei care doresc sa-i aduca reginei un ultim omagiu. Pentru cei care vor veni la Palatul Regal exista insa si conditii, legate de tinuta decenta, detinerea unui act de identitate, dar si de interdictia de a face fotografii, de a pune flori direct la catafalcul reginei sau de a purta bagaje voluminoase.
Sambata, la ora 10.55, sicriul cu corpul neinsufletit al Reginei Ana va fi asezat pe un catafalc in Piata Palatului Regal, chiar in fata palatului, moment in care vor suna clopotele bisericilor ortodoxe din imprejurimi si de la Catedrala romano-catolica “Sfantul Iosif”. Accesul publicului in Piata Palatului este liber, in zonele special amenajate pentru participanti. La 11.30 cortegiul mortuar va pleca din Piata Palatului si va merge, cu viteza redusa, pe traseul Piata Palatului Regal – Bulevardul Magheru – Piata Romana – Piata Victoriei – Bulevardul Aviatorilor – Piata Charles de Gaulle – Arcul de Triumf. De la Arcul de Triumf, cortegiul funerar va continua traseul, cu viteza obisnuita, catre Curtea de Arges, in intervalul orar 12 – 14.45, pe ruta Arcul de Triumf, Mogosoaia, Buftea, Titu, Gaesti, Topoloveni, Pitesti, Curtea de Arges. Cortegiul funerar nu se va opri, de-a lungul calatoriei, dar va incetini viteza in localitati.
Sambata, la ora 15.00, va avea loc slujba de inmormantare a Reginei Ana in Pronaosul Noii Catedrale de la Curtea de Arges. Slujba va fi oficiata de IPS Calinic al Argesului, in prezenta IPS Ioan Robu. Sunt asteptati sa participle la funeraliile Reginei Ana reprezentanti ai caselor regale din Europa, presa spaniola dand deja ca sigura prezenta Reginei Sofia. Exista si voci conform carora Casa Regala britanica ar putea fi reprezentata de Printul Charles. Lista oficiala a membrilor caselor regale straine care vor veni in Romania va fi anuntata joi de Casa Regala. Sambata va fi zi de doliu national si in Romania, si in Republica Moldova.
MAI: Aproximativ 1.400 de politisti, jandarmi si pompieri mobilizati pentru funeraliile Reginei Ana
Aproximativ 1.400 de politisti, jandarmi si pompieri vor desfasura misiuni specifice pentru asigurarea masurilor de ordine si siguranta publica in contextul desfasurarii funeraliilor Reginei Ana.
Potrivit unui comunicat al MAI, ministrul Afacerilor Interne, Petre Toba, a dispus in cadrul unei sedinte de lucru ca toate actiunile structurilor MAI sa fie coordonate unitar prin Centrul National de Conducere Integrata, cerand o atentie deosebita pentru asigurarea deplasarii fara incidente a cortegiului funerar si a masurilor de siguranta la locul de desfasurare a activitatilor, inclusiv a asistentei medicale de urgenta pentru participanti.
„In acest scop au fost mobilizati aproximativ 1.400 de politisti, jandarmi si pompieri care vor desfasura in intervalul 9 – 13 august a.c. misiuni specifice, fiind disponibile si resurse suplimentare, pregatite in eventualitatea aparitiei unor situatii deosebite. (…) Peste 960 de politisti si jandarmi vor asigura masurile de ordine publica in locurile de desfasurare a activitatilor (aeroport, Castelul Peles, Palatul Regal, Curtea de Arges) si in localitatile tranzitate de convoiul funerar”, precizeaza sursa citata.
Pentru dirijarea si fluidizarea circulatiei, vor fi in strada aproximativ 430 de politisti rutieri, care vor lua masuri pentru a asigura deplasarea in conditii de siguranta a cortegiului funerar, inclusiv prin insotirea cu echipaje pe tot traseul si prin impunerea, acolo unde este nevoie, de restrictii de circulatie, informeaza MAI. Pentru prevenirea eventualelor situatii de urgenta pe tot parcursul activitatilor, mai ales in locurile unde este asteptat un numar mare de persoane, va fi asigurata prezenta echipajelor SMURD.
Politia de Frontiera a dispus masurile necesare pentru facilitarea tranzitului frontierei de stat a tuturor participantilor la funeralii, inclusiv a demnitarilor romani si straini si a reprezentantilor mass-media, precizeaza sursa citata.
Potrivit MAI, ministrul Petre Toba a cerut maxima responsabilitate si profesionalism in gestionarea misiunilor structurilor Ministerului Afacerilor Interne desfasurate in contextul funeraliilor regale, astfel incat toate activitatile sa decurga fara incidente.
Forte de ordine sporite si puncte de prim ajutor la Curtea de Arges in ziua inormantarii Reginei Ana
Fortele de ordine vor fi sporite si vor fi amenajate puncte de prim ajutor la Curtea de Arges pe 13 august, ziua in care va fi inmormantata Regina Ana, a anuntat marti prefectul judetulu, Cristian Soare. „Intrucat estimam ca in ziua de 13 august la Curtea de Arges vor fi multe persoane, dorim sa eliminam orice risc si sa ne asiguram ca nu vor fi probleme. Vor fi amplasate doua corturi de prim ajutor unde vor fi medici, vor fi mai multe ambulante, masini de interventie ISU si vom suplimenta fortele de mentinere a ordinii publice”, a declarat prefectul in cadrul unei conferinte de presa.
Sursa: stirileprotv.ro