EXCLUSIV: S-AU RELUAT LUCRARILE LA PASAJUL DE LA CET

by Cosmin Mihuta

Veşti bune pentru arădeni (proaste pentru primarul Gheorghe Falcă): de două zile s-au reluat lucrările la pasajul de la CET. După lungi tărăgănări, constructorii s-au apucat efectiv de lucru, la pasajul care este realizat în proporţie de 85 la sută. Interesant este faptul că lucrarea este executată de cei de la ICIM Arad, care au preluat-o de la câştigătorul licitaţiei, CCCF Bucureşti. Trebuie spus că, firma din Bucureşti a luat legătura cu mai multe firme din Arad, care nu au avut curajul să preia lucrarea, unii fiind sfătuiţi dintr-un anumit birou să-şi vadă de treabă şi să nu se apuce cumva de pasaje, dacă vor să mai lucreze în Arad. Iată, însă, că cei de la ICIM au dovedit încă o dată că le pasă de arădeni şi au semnat un contract cu cei de la CCCF Bucureşti şi s-au şi apucat de lucru. „Cu toate problemele financiare pe care le-am avut, ICIM Arad s-a achitat faţă de obligaţiile asumate, şi în cazul contractului BERD, şi în privinţa canalizării pe fonduri de la Banca Mondială, iar acum vreau să promit arădenilor că vom termina şi acest pasaj foarte important pentru municipiul Arad şi nu numai. Am semnat un contract cu CCCF şi avem cesiune de creanţă din partea CNADNR, ca să ne asigurăm finanţarea. Astăzi vine firma care ne va furniza oţelul beton, pentru a ne asigura materialele, şi intrăm în forţă. Până în luna noiembrie pasajul va fi funcţional“, ne-a declarat, în exclusivitate, directorul general al SC ICIM Arad, Dinel Cucu.

O dată reluate lucrările, sperăm ca primarul Gheorghe Falcă să se întoarcă la problemele din municipiu, cum sunt străzile de pământ, iarba netăiată, buruienile din cartiere, preţul mare la gigacalorie, lipsa parcărilor şi multe, multe altele, nerezolvate fiindcă edilul şef era mai preocupat de capra vecinului. Iar în timp ce se va ocupa cu problemele arădenilor, poate îl va convinge pe vecinul de duplex, reprezentantul Confort la Arad, să reia lucrările la pasajul de pe Şiriei. Sau măcar să renunţe la contract, pentru a se putea demara o altă licitaţie, în urma căreia să fie realizat şi acel pasaj. Asta dacă e atât de preocupat de arădeni precum susţine.

 

cosmin.mihuta@livearad.ro

 

P.S.: Domnule primar, poate dați o raită pe centură să vă asigurați că lucrează cei de la ICIM și vă luați și panoul „vandalizat“ de furtună prin care ne anunţaţi că nu se lucrează.

Facebook Comments