Povestea cu titlul de Capitală Culturală Europeană 2021 la care ar trebui să aspire municipiul Arad începe să miroase tot mai urât. Și asta nu din cauza Aradului, care dacă ar fi avut o conducere cât de cât competentă, poate ar fi avut vreo şansă. Mirosul pestilenţial al proiectului este dat de spălarea de bani care se prefigurează sub pretextul unui demers menit, oficial, să aducă un beneficiu de imagine municipiului Arad. LiveArad.ro a scris, încă de la început, despre faptul că această acţiune nu are la bază altceva decât spălarea de bani, hrănirea clientelei politice (vom reveni pe acest subiect), asigurarea unor finanţări pentru campania electorală din 2016 (și aici revenim). Sperăm că cei de la DNA vor verifica situaţia acestui proiect, fiindcă suntem convinşi că vor găsi probe suficiente pentru a opri pentru totdeauna sifonarea banului public la Arad.
Că nu avem de-a face cu altceva decât o acţiune de furt din banul public, sub pretextul promovării culturale a Aradului, o arată şi faptul că Primăria Arad nu îndeplineşte nici măcar criteriile minime pentru înscrierea în cursa pentru titlul de Capitală Culturală Europeană 2021. Conform documentelor prezente pe site-ul oficial al Uniunii Europene (europa.eu), deci nici pe site-ul PSD, nici pe alte site-uri potrivnice marelui primar Gheorghe Falcă, Primăria Arad nu îndeplineşte condiţiile de participare la această competiţie.
Conform documentelior oficiale ale Uniunii Europene (le puteţi găsi aici, pentru a vă feri de dezinformarea primarului Falcă), principala condiţie pentru a te înscrie în competiţie este „existența, la data depunerii candidaturii, a unei strategii culturale pentru orașul candidat, care acoperă acțiunea și include planuri pentru susținerea activităților culturale, prevăzute pentru anii următori anului pentru care este acordat titlul“. Cu alte cuvinte, Aradul ar trebui să aibă o strategie culturală, care să conţină nu doar ce facem pentru a obţine titlul de capitală culturală, ci şi ce obiective avem după obţinerea acestui titlu şi ulterior anului 2021.
Din păcate, Aradul nu mai are de doi ani de zile o strategie culturală. Marele vizionar Gheorghe Falcă este atât de bine pregătit, încât a rămas descoperit de doi ani pe această zonă, deşi putea să se pregătească încă din 2012, cel târziu 2013, realizarea unei noi strategii, pe termen mediu şi lung, dacă tot avea de gând să participe la astfel de competiţii megalomanice pentru un primar atât de mic. N-a făcut-o, din motive de „competenţă“. Şi ne îndoim că va reuşi să obţină o strategie pentru următorii minim 7 ani, în condiţiile în care deocamdată nu avem nici măcar o licitaţie finalizată. Să faci o strategie pe minim 7 ani, în cinci luni, cât au mai rămas până la depunerea candidaturilor pentru titlul de capitală culturală europeană ar fi un record mondial în domeniu, care nu ar putea fi realizat decât de o firmă de casă a PDL Arad. Să sperăm că DNA e cu ochii şi pe licitaţia pentru strategia culturală, ca să nu-şi bată din nou joc de banii arădenilor camarila PDL.
Fiindcă nu are strategie culturală, deci nu poate participa la competiţie, primarul Gheorghe Falcă este acum în căutare de ţapi ispăşitori. S-a gândit să-i identifice la CJA, care şi-a permis să elaboreze o strategie culturală judeţeană, fără să-l întrebe de sănătate pe Marele Vizionar. Iar acum, se depun eforturi enorme pentru ca vina să cadă pe CJA. Din păcate pentru Gheorghe Falcă, vina pentru ratarea acestui obiectiv ţine strict de „competenţa“ sa şi de modul în care a tratat în ultimii zece ani acest domeniu, al culturii, care-i este total străin. Dar despre aceste lucruri, într-un viitor material, în care vom arăta, cu documente ale Uniunii Europene, că nu are nicio treabă nici CJA, nici Guvernul, nici Ministerul Culturii, cu obiectivul asumat de Gheorghe Falcă, acela de a face din Arad Capitală Culturală Europeană în 2021.
cosmin.mihuta@livearad.ro