Poliţiştii rutieri recomandă conducătorilor auto ca, în zilele caniculare, să îşi planifice pe cât posibil deplasările cu autovehiculul în afara intervalului orar 10.00 – 18.00 şi să protejeze de razele soarelui copiii şi persoanele de vârsta a treia, aflaţi printre pasageri.
Totodată, posesorii de permis de conducere care au afecţiuni medicale (cardiovasculare, neurologice sau endocrine) să renunţe la conducerea autovehiculelor pe drumurile publice în intervalul orar menţionat.
În cazul în care autovehiculul a staţionat la soare, înainte de plecarea la drum, porniţi instalaţia de climatizare pentru realizarea unui confort termic necesar conducerii în siguranţă a unui autovehicul.
În cazul deplasărilor în intervalele de timp caniculare, se recomandă opririle dese în vederea repausului şi hidratării conducătorului de autovehicul, iar pe cât posibil staţionarea autovehiculul să fie efectuată în zone umbrite.
Înainte de plecarea la drum verificați starea tehnică a autovehiculului, în special presiunea pneurilor, gradul de uzură a acestora şi a racordurilor, precum şi instalaţia de climatizare.
Totodată, poliţiştii rutieri recomandă conducătorilor auto să adapteze viteza autovehiculelor la condiţiile meteo-rutiere şi să păstreze o distanţă suficientă faţă de autovehiculul care circulă în față, întrucât temperaturile mari înregistrate la nivelul părţii carosabile sunt un factor determinant în scăderea aderenţei pneurilor şi implicit în creşterea distanței de frânare.
În cazul în care administratorul drumului public, împreună cu poliţia rutieră, dispune parţial sau total restricţionarea traficului rutier pe anumite sectoare de drum, respectaţi în totalitate semnalele şi indicaţiile poliţiştilor de deviere a traficului rutier.