Eusebiu Pistru (PNL): “Aradul merită o zi dedicată rolului său în Marea Unire din 1918!”

by Dana B.

În cursul zilei de astăzi deputatul liberal, Eusebiu Pistru a susținut o declarație politică în plenul Parlamentului privind rolul Aradului la înfăptuirea Marii Uniri din 1918 și cât de importante sunt  evenimentele de celebrare a Centenarului:

Cred cu tărie de neclintit faptul că Aradul, județul pe care îl reprezint și-a câștigat dreptul în istorie ca orașul în care s-au negociat tratativele pentru Marea Unire, orașul care a organizat Marea Adunare Generală de la Alba Iulia, prin urmare Aradul merită să fie recunoscut și tratat cu importanță vitală în ceea ce privesc evenimentele Centenarului. Aradul are locul său în istorie, ca atare suntem obligați să îi recunoaștem valoarea. În cuvintele marelui corifeu Vasile Goldiș: „Pentru toate veacurile rămâne gloria Aradului că Marea Adunare de la Alba Iulia a fost concepută și convocată de aici, de la Arad”  a declarat Eusebiu Pistru.

Deputatul PNL, Eusebiu Pistru este de părere că Departamentul Centanarului trebuie să acorde o importanță deosebită Aradului și de aceea a propus să se aleagă o zi specială care să sublinieze cu litere mari, rolul pe care Aradul l-a avut la înfăptuirea Marii Uniri:

 Este necesar ca implicarea majoră a Aradului în Marea Unire din 1918 să fie sărbătorită la nivelul pe care îl merită. De aceea mă aștept ca Departamentul Centenarului să acorde o importanță deosebită Aradului, să aloce fondurile necesare manifestărilor prilejuite de împlinirea a 100 de ani de la cel mai important eveniment pentru țara noastră și să aleagă o zi dedicată special rolului Aradului în Marea Unire.

Acum este momentul nostru, să arătăm omagiu acestei zile importante pentru România, să dovedim Europei și întregii lumi patriotismul și iubirea de țară pe care sunt convins că o avem cu toții.

Sper și îmi doresc ca jocurile și mizele politice să nu fie factori decisivi în organizarea acestui eveniment inedit, iar calendarul Centenarului să înceapă cu Aradul. Datorăm înaintașilor noștri, celor care au făcut posibil ca noi astăzi să trăim într-o Românie unită, dedicare, muncă și creativitate pentru ca efortul și sacrificiul corifeilor Marii Uniri să fie onorat și apreciat la adevărata sa valoare, a încheiat Eusebiu Pistru, deputat liberal de Arad.

 

Facebook Comments