Ionel Oprea a fost ales, în unanimitate, președintele PNL Moneasa: “Este o bucurie pentru mine să am parte de susținerea tuturor colegilor din organizație pentru această funcție. Nu ne este ușor, având în vedere faptul că nu am câștigat Primăria la alegerile trecute, însă împreună cu echipa de liberali din Moneasa ne propunem ca în 2020 să ieșim învingători. De prea mulți ani această superbă comună turistică a fost neglijată de administrația locală PSD. Este momentul pentru o schimbare, iar dacă proiectele noastre vor avea susținerea comunității, dar și a conducerii centrale de la Arad sunt convins că Moneasa va fi punctul central al turismului arădean” a încheiat președintele Oprea.
Senatorul liberal, Ioan Cristina este de părere că echipa PNL Moneasa are un drum greu de parcurs, însă cu perseverență și susținerea potrivită vor face față provocărilor: „Am toată încredere că liberalii din Moneasa vor reuși tot ceea ce își propun. Le stau la dispoziție dacă vor avea nevoie de ajutor și sunt deschis către dialog constructiv. În perioada următoare Partidul Național Liberal va trece printr-o perioadă de reformare în ceea ce privește conducerea organizațiilor și cea a întregului partid. Am convingerea că din această competiție internă vom ieși mai puternici și mai determinați” a declarat prim-vicepreședintele PNL Arad, Ioan Cristina.
Deputatul PNL, Eusebiu Pistru consideră că forța unei organizații politice constă în oamenii determinați care alcătuiesc echipa: „Apreciez efortul pe care organizația Moneasa l-a depus în ultimul timp, indiferent de rezultate. Știu că nu le-a fost ușor însă cu echipa potrivită și cu oamenii dedicați sunt convins că vor face treabă bună, iar rezultatele pe care și le doresc nu vor întârzia să apară. Fiind în perioada alegerilor interne, Partidul Național Liberal se va consolida. Am certitudinea că proiectul politic la care toți ne vom alătura va duce la schimbarea în bine, atât de necesară pentru progresul partidului, dar și al României” a încheiat deputatul liberal, Eusebiu Pistru.
La alegerile PNL Moneasa au participat și consilierii județeni, Ovidiu Moșneag și Cristian Feieș.